Primăria Sinaia nu renunță la proiectul prin care vrea să construiască un tunel lung de 600 de metri prin centrul stațiunii și nici la parcarea subterană cu 200 de locuri, o nouă licitație pentru documentația tehnică a investiției fiind lansată pe miercuri, 31 mai. Este o nouă procedură pentru contractarea studiului de fezabilitate, emiterea certificatelor de urbanism și a proiectului pentru Autorizația de Construire, achiziția anterioară fiind anulată din cauza unor „abaterilor grave de la prevederile legislative care afectează procedura/imposibilitatea încheierii contractului”, după cum Economedia a explicat aici. Spre deosebire de Bușteni, Azuga și Predeal unde DN 1 „taie” stațiunile, Sinaia are o centură – DN 1 pe la Gara Sinaia, șosea pe care o administrează CNAIR. Pentru Sinaia, CNAIR și CJ Prahova derulează proiectele pasajelor de la Sinaia Sud și Sinaia Nord.
Așadar, Primăria Sinaia a scos la licitație un nou contract pentru proiectarea unui pasaj rutier subteran de legătură între bulevardele principale Carol I și Ferdinand, artere de lângă Parcul Dimitrie Ghica și Cazinoul din centrul orașului. Totodată, caietul de sarcini pe care l-a consultat Economedia prevede și o parcare subterană cu minimum 200 de locuri între Bulevardul Carol I și strada Eroilor.
Practic, Primăria Sinaia propune ca zona centrală să rămână complet pietonală, iar traficul general (inclusiv transportul în comun) să se mute complet în subteran.
„Pasajul subteran va avea în plan, lungimea aproximativă de aprox. 600 de metri asigurând legătura rutieră între bulevardul Carol I – intersecție strada Aosta și bulevardul Ferdinand – intersecție strada Eroilor. Pasajul va fi bidirecțional cu asigurarea gabaritului de circulație, în profil transversal platforma va cuprinde două benzi de circulație cu lățimea minimă de 3,5 metri și trotuare de serviciu și de evacuare a pietonilor”, arată caietul de sarcini.
„Investiția presupune realizarea serviciilor de proiectare și elaborare documentații tehnico-economice: Studiu de Fezabilitate, inclusiv studii de teren și documentațiile pentru obținere certificat de urbanism, avize/acorduri, proiect pentru autorizarea execuției lucrărilor (P.A.C.), proiect pentru organizarea execuției lucrărilor (P.O.E.), proiect tehnic de execuție pentru obiectivul de investiție „Reconfigurare urbanistică în zona parcului central și realizarea unei zone pietonale cu acces carosabil restricționat între intersecția Bdul Carol I – str. Aosta și intersecția B-dul Ferdinand – str. Eroilor, inclusiv realizarea unui pasaj auto subteran de legătură între B-dul Carol I și B-dul Ferdinand” dupa cum urmeaza: 1.Pasaj subteran; 2.Rampele de intrare/iesire din pasaj trebuie să asigure o pantă în sens longitudinal care să permite colectarea și evacuarea apelor cât și accesul autoturismelor și a mașinilor de urgență; 3.Parcare subterană: amplasată sub parcul din zona centrală (min 200 locuri, cu o suprafață maximă 6.000,00 mp), ce va elimina timpii suplimentari căutării unui loc de parcare și în același timp va aduce un aport semnificativ creșterii calității vieții și al siguranței circulației. Parcarea va fi conectată la pasajul subteran, intrarea/iesirea auto realizându-se prin pasajul subetran. Pentru intrarea/ieșirea pietonală parcarea va fi dotată cu 2 zone de evacuare cu scări și lift persoane. 4.Alei pietonale și piste de bicicliști. La nivelul caietului de sarcini autoritatea contractanta prezinta in detaliu natura, cantitatea serviciilor, nevoile si cerintele autoritatii cu privire la contractul de achizitie publica. Valoarea investiției este de 3.600.000,00 lei fara TVA”, arată documentația SEAP.
Durata contractului de 3,6 milioane lei este de 5 luni, ofertele pot fi depuse până pe 7 iulie, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene (Proiect finanțat prin Programul Operațional de Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020 cu Axa prioritară 1, Obiectivul Specific 1.1, Acțiunea 1.1.1 Asistență orizontală pentru beneficiarii FESI și specifică pentru beneficiarii POAT, POIM și POC)