Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut joi cu până la 10%, iar livrările de gaze ruseşti spre continent continuă în mod normal, în contextul informaţiilor cu privire la acţiuni militare în jurul a două importante staţii de pompare, transmite Agerpres, citând agenția Bloomberg. Preţul gazelor naturale a înregistrat o evoluţie extrem de volatilă pe parcursul acestei săptămâni, după maximele istorice înregistrate luni.
Potrivit datelor furnizate de operatorul slovac de reţea Eustream, livrările de gaze via o importantă conductă care traversează Ucraina ar urma să rămână joi la un nivel normal. De asemenea, gigantul rus Gazprom PSJC a informat că livrările sale via Ucraina sunt în linie cu solicitările clienţilor.
În acest condiţii, în jurul orei 8:21 a.m. la bursa de la Amsterdam cotaţiile futures la gaze erau în scădere cu 5,7% până la 147 de euro pentru un Megawatt-oră.
Miercuri, operatorul reţelei de gazoducte din Ucraina a anunţat că trupele ruseşti au intrat în două dintre cele patru staţii care pompează gaze spre Europa, iar oficialii din cele două ţări au încercat să se distanţeze de responsabilitatea pentru o eventuală întrerupere a livrărilor.
Guvernele din întreaga Europă au început să îşi pună la punct planuri de rezervă pentru un scenariu în care Rusia va întrerupe livrările de gaze către Europa. Uniunea Europeană şi-a prezentat zilele trecute măsurile pe care le are în vedere pentru a reduce dependenţa regiunii de gazele ruseşti însă orice întrerupere imediată ar avea grave consecinţe economice prin creşterea preţurilor angro, paralizarea industriei şi majorarea inflaţiei.
Rusia este responsabilă pentru aproximativ o treime din necesarul de gaze al Europei. Majoritatea livrărilor de gaze ruseşti ajung în Europa prin conducte şi va fi greu de găsit alternative la aceste cantităţi mari de gaze naturale livrate de Rusia.
Preţul gazelor naturale a înregistrat o evoluţie extrem de volatilă pe parcursul acestei săptămâni, după maximele istorice înregistrate luni, traderii evaluând riscurile ca Rusia să întrerupă livrările sau ca Uniunea Europeană să impusă sancţiuni. SUA şi Marea Britanie au decis să interzică importurile de petrol din Rusia însă autorităţile de la Londra nu au inclus şi gazele naturale pe lista produselor vizate de sancţiuni.