Presa greacă: Prin cumpărarea Enel România, compania elenă PPC ”iese din limitele înguste ale pieței grecești și intră în categoria grupurilor internaționale”

Sigla Enel. sursa: Enel sursa foto: ENEL

Analiză a publicației elene ENERGY MAG, preluată de Rador:

La sfârșitul lunii octombrie va fi semnată finalizarea ”deal”-ului dintre PPC și filiala românească a Enel. În următoarele două săptămâni, acțiunile Enel România vor trece, în sfârșit, în posesia companiei elene publice de electricitate PPC, care iese oficial din limitele înguste ale pieței grecești și intră în categoria superioară a grupurilor energetice europene internaționalizate.

Finalizarea achiziției este importantă atât din punct de vedere simbolic pentru companie, deoarece încheie o întreagă epocă și deschide una nouă cu un alt nivel de provocări, cât și din punct de vedere al datelor esențiale, deoarece va deschide calea unor activități pe care investitorii instituționali și agențiile de rating le așteaptă de luni de zile.

Planurile PPC pentru următorii patru ani vor fi dezvăluite în luna noiembrie de directorul executiv Giorgos Stassis în fața celor mai importanți investitori instituționali, fonduri de investiții și analiști străini în cadrul Investor Day de la Londra. Evenimentul ar fi trebuit să aibă loc mai devreme, în octombrie, dar a fost amânat din cauza celor 11 companii românești pe care PPC le cumpără de la compania italiană. Achiziția a unsprezece companii înseamnă consilii de administrație, o serie de proceduri mai mici și mai mari, rezolvarea problemelor restante pentru fiecare în parte, discuții cu autoritățile locale de reglementare și alte autorități etc. Un drum lung și birocratic pentru PPC care a durat luni de zile, nu doar din cauza volumului de muncă ce trebuia parcurs, ci și din cauza schimbării conducerii la compania mamă Enel.

Evenimentul de la Londra este pentru PPC atât un moment de evaluare, cât și încununarea unui efort susținut care a început în 2019 și s-a încheiat în 2023 cu expansiunea majoră a PPC în Balcani și cu construirea unei baze pentru noua sa calitate de grup internaționalizat, înregistrând o creștere cu 50 % în cazul multora dintre indicatorii grupului. De la aproximativ 5,5 milioane de clienți, acum PPC ajunge la 8,7 milioane, de la o rețea de distribuție de 240.000 km, se extinde la 340.000 km, iar de la un portofoliu de 10 GW de proiecte „verzi”, grupul ajunge la peste 15 GW.

Mai presus de toate, însă, merită atenție semnificația geopolitică a demersurilor PPC. Intrând pe o piață matură, precum cea românească, grupul grecesc a câștigat acces la un coridor energetic strategic foarte important, și anume coridorul care începe din Grecia, traversează Bulgaria și se termină în România. Deoarece piața europeană de energie electrică s-a unificat, restricțiile privind tranzacțiile transfrontaliere au fost ridicate, piețele naționale sunt interconectate (coupling), iar energia electrică este vândută liber între țări, creând sinergii și deschizând oportunități pentru prețuri mai bune.

Tranzacția din România va fi dominantă în noul plan de afaceri al PPC. Ea pune bazele extinderii companiei pe noi piețe din Balcani (Bulgaria, Macedonia de Nord, Albania), pentru noi performanțe economice și dă tonul investițiilor în surse regenerabile de energie, atât prin proiectele companiilor pe care le-a achiziționat, cât și prin altele noi. În dosarul Enel România se află proiecte verzi cu o capacitate de 5,4 GW în diferite stadii de maturitate, dintre care 3,1 GW sunt parcuri fotovoltaice și 2,3 GW parcuri eoliene.

Desigur, anunțarea noului plan de afaceri va viza o serie de investiții. În planul 2023-2027, va fi nevoie de investiții mult mai mari decât cele 9 miliarde prevăzute în planul din perioada 2022-2026, cu accent pe surse regenerabile de energie și, bineînțeles, pe retail, cea mai mare miză pentru companie. Valoarea exactă a planului de investiții va fi decisă după ce achiziția activităților din România va fi încheiată. (Traducerea: Carolina Ciulu)

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.