Premierul Ciolacu critică băncile care majorează comisioanele, deși a fost avertizat că taxa pe bănci va fi suportată tot de către populație: „Lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash. Este intolerabil să crești artificial comisioanele bancare”

portofel, bani, cash, buzunar. sursa: pixabay.com

Premierul Marcel Ciolacu a criticat, vineri, băncile care au anunțat că vor majora comisioanele și a afirmat că va convoca o întâlnire cu Ministerul Finanțelor și reprezentanți ai băncilor pentru o decizie privind limitarea plăților cash. Anunțul băncilor privind majorarea de comisioane vine în contextul în care din 11 noiembrie se limitează numeroase plăți cash, iar de la 1 ianuarie băncile din România vor plăti o taxă de 2% pe cifra de afaceri, ambele măsuri fiind decise de Guvern prin pachetul de măsuri fiscale. Analiștii au avertizat anterior Guvernul că costurile măsurilor vor fi transmise tot către populație.

„Lăcomia băncilor nu poate fi alimentată din dezbaterea privind banii cash! Este intolerabil să crești artificial comisioanele bancare! Voi convoca săptămâna viitoare la Guvern o întâlnire cu specialiștii din Ministerul Finanțelor și BNR, dar și cu reprezentanții micilor întreprinzători, ai băncilor și ai societății civile pentru a lua o decizie pe subiectul banilor cash. Nu voi renunța niciodată la lupta împotriva evaziunii. Și nu voi renunța să protejez românii de lăcomia unora care vor să facă bani cu orice preț!”, a transmis premierul Marcel Ciolacu, într-o postare pe Facebook.

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România după active, a anunțat că majorează unele comisioane pentru populație și firme, începând cu data de 1 ianuarie 2024. Amintim că băncile trebuie să plătească, începând de anul viitor, o taxă de 2% pe cifra de afaceri, după cum a stabilit Guvernul prin pachetul de măsuri fiscale. Analiștii au avertizat că băncile vor transmite acest cost către clienți. (Detalii, AICI)

Amintim că băncile din România vor plăti impozite mai mari de la începutul anului viitor, după ce Guvernul a introdus un impozit de 2% pe cifra de afaceri, prin pachetul de măsuri fiscale. O analiză PwC arăta că rata efectivă de taxare pentru unele bănci poate ajunge până la 72% din profitul brut, după introducerea taxei pe cifra de afaceri.

Totodată, amintim că tot din cauza pachetului de măsuri fiscale, la data de 11 noiembrie va intra în vigoare o măsură de limitare a tranzacțiilor cash prin reducerea plafoanelor permise în relația dintre persoane fizice, dar mai ales între persoane fizice și firme, respectiv între firme și alte firme. Această măsură va duce la mutarea unor operațiuni prin bancă, operațiuni pentru care se plătesc comisioane.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Pas cu pas baieti!
    Ordonanta austeritatii se transfirma peste noapte in ordnanta cresterii de preturi si tarife.
    A se întelege de armata ta de consilieri incompetenti!
    Comisioane noi!😯
    Orice taxa guvernamentală se propaga in cresterile de tarrife la banci!
    O lege economica necunoscuta in Guvernul cu studii de doi bani!😡

  2. Ce naiv e bietul Ciolacu. Cum credea el ca poate creste taxele si impozitele fara a se reflecta aceasta crestere in preturi. Sa nu mai vorbim de inflatie ca poate ii crapa vreo vena in cap de la atat de mult efort intelectual.
    El crede ca banii in privat pica din cer, fara sa faci nimic, asa cum e cazul la stat. De asta este indignat cand aude ca firmele urmaresc profitul. Nu poate intelege motivele.

  3. Creșterea comisioanelor nu este artificiala, ci naturală, ca urmare a creșterii taxelor. Cu siguranța , consilierii domnului Marcel i-au spus, dar domnia-sa prefera sa ne considere naivi (ca nu putem spune altfel).

    …Iar dacă acceptam cu entuziasm atitudinea domniei-sale, chiar așa suntem.

  4. Intuiesc inca un lucru rau, marile magazine unde pana acum persoanele fizice mergeau si cumparau materiale sau diverse produse cu carucioarele pline pentru diverse amenajari vor pierde mult din vânzări si de asta tot statul pierde. Dar cine sa se gandeasca ca atunci cand tragi vinul din butoi si drojdia e la fund nu rostogolesti butoiul mai intai. Asta face guvernul si o sa se aleaga cu drojdia. Oare cine or fi visat masurile astea nu cumva chiar ciolacu care se face acum ca critica bancile la vrajeala sa nu se prinda oamenii ca tocmai ele sunt singurele câștigate. Inteleg tranzactiile la firme cu op sau card dar la persoane fizice. Am o intrebare, in america, leaganul democratiei e o limita la plata cash la persoane fizice?

  5. Dar salariile din administratia publica, indemnizatiile pilelor din consiliile de administratie si pensiile speciale? Nu e intolerabil sa fie crescute si mentinute artificial?
    Draga dle Ciolacu, ce ar fi mai intai sa taiati de acolo si dupa asta sa cresteti taxele si impozitele? Cum spunea cineva mai sus, la privat banii nu pica din cer, tot platitorii de taxe suporta prostia si coruptia guvernantilor.
    Sictir, bre.

  6. Probabil că cei care comentează aici sunt și lucrători în mizeria activității bancare.Anul ăsta băncile au realizat cel mai mare profit din istorie.. Pe spatele românilor ,evident!!!

  7. Nea Vergelica, spune te rog care a fost aportul tau adus la profitul bancilor ?
    Ai platit cu cardul ? Dar cu telefonul ?
    Ai fost la banca sa ti platesti la tonomat utilitatile ? Sau ai platit numerar peste tot pe unde ai facut cumparaturi ?
    Daca ai firma ai negociat cu cateva banci si ai ales cea mai favorabila oferta sau te ai pus pe tanjeala si ai mers cu aceeasi banca ?
    As dori sa stiu…exista roman care isi scoate integral salariul de pe card cand isi primeste chenzina si face toate platile numerar ?
    Eu am avut experienta ca cei din banca sa se uite ciudat la mine cand le-am cerut sa nu mai am limita de eliberare de numerar (s-a facut banca stapana pe banii mei, dar si pe ai tai…ignorantule care tipi acum !!!).
    Tot ce se intampla acum e rezultatul comoditatii intregului popor caruia-i place sa plateasca cu porcaria de card sau cu telefonul. Iata ca prostimea isi vede “visul” implinit. Urmatorul pas e introducerea monedei digitale si echivalarea unei sume de max 5000 euro in noua moneda. Restul…hartie igienica.
    Punem pariu, iubitorilor de sclavie moderna (si ce va mai place…) ???

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.