Polonia va acorda 646 de dolari gospodărilor pentru a le ajuta să facă faţă creşterii preţului cărbunelui

carbune Sursă foto: Unsplash

Guvernul polonez va acorda gospodăriilor o plată unică de 3.000 de zloţi (646 de dolari) pentru a le ajuta să facă faţă creşterii preţului cărbunelui, în contextul exploziei preţurilor la energie provocată în principal de războiul din Ucraina, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Gospodăriile poloneze şi centralele de termoficare din micile oraşe poloneze utilizează în principal cărbune din Rusia, datorită calităţii sale ridicate, însă în luna aprilie autorităţile de la Varşovia au interzis importurile din Rusia, ca răspuns la invadarea Ucrainei. Creşterea ulterioară a preţurilor la cărbune, apărută ca urmare a diminuării cantităţilor disponibile, a provocat îngrijorări în rândul polonezilor că nu vor putea să îşi încălzească locuinţele la iarnă.

„Cărbunele contractat de companiile de stat şi firmele private ajunge în Polonia şi va exista suficient combustibil la iarnă. Pe de altă parte, vrem să protejăm familiile de preţurile mari”, a declarat miercuri ministrul polonez al Mediului, Anna Moskwa.

Plata unică de 3.000 de zloţi va fi disponibilă pentru gospodăriile unde cărbunele este principala sursă de încălzire, iar termenul limită pentru depunerea de solicitări va fi 30 noiembrie, a precizat Anna Moskwa.

Guvernul de la Varşovia a aprobat mari propunerea dar ea are nevoie şi de aprobarea Parlamentului.

Polonia se bazează pe cărbune pentru aproximativ 80% din producţia de electricitate. Deşi este cel mai mare producător de cărbune din Uniunea Europeană, Polonia a importat peste opt milioane de tone de cărbune din Rusia în 2021 şi în acest an se îndreaptă spre un deficit de până la 11 milioane de tone, ca urmare a diminuării producţiei locale.

Luna aceasta, autorităţile de la Varşovia au introdus subvenţii concepute să menţină preţurile, pentru micii cumpărători, la nivelul celor de anul trecut, însă retailerii sunt reticenţi să participe la sistemul conceput de guvern pentru că plăţile nu acoperă explozia preţurilor pe piaţă.

În paralel, Guvernul polonez a luat măsuri pentru a creşte importurile de cărbune din alte surse. Săptămâna trecută, premierul polonez Mateusz Morawiecki a ordonat unor companii de stat să achiziţioneze 4,5 milioane de tone de cărbune până la finele lunii octombrie pentru a aproviziona gospodăriile. Este vorba de aproape jumătate din cantitatea de cărbune pe care Polonia o importa în fiecare an din Rusia, înainte de războiul din Ucraina. Acum, Polonia caută să importe cărbune din ţări precum Columbia, Australia şi Africa de Sud.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: