Platformă hotelieră: Căutările pentru vacanţe în România au crescut cu 52% în doar o săptămână, ca urmare a reintroducerii voucherelor de vacanţă

turism romania sibiu Sursa foto: Pixabay

Căutările pentru vacanţe în România au crescut cu 52% în doar o săptămână, ca urmare a reintroducerii voucherelor de vacanţă, arată datele platformei hoteliere online Travelminit.ro, care estimează o creştere semnificativă a căutărilor pentru vacanţe în România, potrivit News.ro.

”În pragul sezonului estival, cardurile de vacanţă pentru 2022 au început să fie încărcate, o măsură aşteptată cu nerăbdare atât de turişti, cât şi de hotelieri. Voucherele de vacanţă vor putea fi folosite numai pe teritoriul ţării noastre, iar în cazul celor rămase neutilizate din 2019 şi 2020, termenul de valabilitate a fost prelungit până în iunie 2022, astfel că turiştii mai au o şansă pentru a profita de ele”, arată datele Travelminit.ro.

Emiterea noilor vouchere de vacanţă reprezintă o decizie importantă pentru turismul intern, greu încercat în ultimii doi ani de situaţia pandemică, un stimul financiar care va contribui semnificativ la dezvoltarea industriei, spun reprezentanţii platformei.

”Căutările pentru vacanţe în România au crescut cu 52% în doar o săptămână, turiştii deja îşi fac planuri pentru lunile de vară”, a declarat Ferenc Rigo, CEO al platformei hoteliere online Travelminit.ro.

Începând din acest an, tichetele de vacanţă vor fi disponibile numai pe suport magnetic, pe un card alimentat cu 1.450 de lei, aceeaşi sumă ca şi până acum. Perioada de valabilitate a voucherelor emise în 2022 este de un an, iar statul va oferi în mod recurent aceste tichete până în 2026 inclusiv.

”De aceste vouchere se vor putea bucura salariaţii din sectorul bugetar, care au început deja să primească sumele pe card, însă şi cei din mediul privat pot beneficia de tichete de vacanţă, în cazul în care companiile lor iau o decizie în acest sens”, arată platforma.

Potrivit unui sondaj de opinie realizat recent de Travelminit.ro, 21% dintre respondenţi au declarat că nu au mers în vacanţă în România înainte de a primi aceste vouchere, în timp ce 84% dintre cei care au răspuns la chestionar susţin că au crescut numărul sejururilor pe care le rezervă în decursul unui an graţie acestei măsuri, o dovadă în plus a faptului că tichetele reprezintă un sprijin important pentru industria hotelieră.

”În plus, emiterea noilor vouchere se sincronizează perfect cu debutul sezonului estival, ceea ce va duce la o creştere a numărului de rezervări pentru următoarele luni, mai ales că litoralul românesc este principala destinaţie în care turiştii folosesc voucherele de la stat. Acesta este şi motivul pentru care hotelierii şi specialiştii din industrie le recomandă turiştilor să îşi facă din timp rezervările, astfel încât să se bucure de o gamă variată de opţiuni de cazare, dar şi de preţuri accesibile”, mai arată platforma.

Fondată în Cluj-Napoca, compania Travelminit este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţă rezervărilor hoteliere din România din 2017. Portofoliul Travelminit conţine 7.500 de unităţi de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din România active pe platforma şi acoperă o gama largă de cazare în toată ţară (litoral, munte, destinaţii balneoclimaterice şi oraşe mari), fiind lider pe piaţă rezervărilor cu card de vacanţă. în 2021, Travelminit raportează 13,5 milioane de euro vânzări în România şi 16 milioane de vizite pe platforma.

Din 2020, Travelminit face parte din Szallas Group, care are în portofoliu 12 platforme hoteliere în Centrul şi Estul Europei (România, Ungaria, Polonia, Cehia, Croaţia), cu vânzări de peste 150 milioane de euro şi peste 350 de angajaţi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Poate daca nu v-ati mai lacomi, n-ati mai avea probleme cu proletarii.

    In ziua de azi, 4000 RON, salariul minim net, e de bun simt.

    Faceti pe drq/4 ca oricum are Balta Peste.

    + dat oamenilor dreptul sa aleaga daca vor sa contribuie la CASS&TheRestOfBullshit sau sa fie fortati de lege sa plateasca in caz de ceva grav(ceea ce ar fi mult mai ok, considerand probabilitatile).

    Majoritatea hranesc un Sistem care le risipeste Munca la Bursa iar pe urma le mai fura cate-un an din viata, obligandu-i sa munceasca pana-n groapa.

    Amintiti-va la ce varste se iesea la pensie acum 22 de ani … Ce s-a intamplat ? S-a furat de s-a spart. Un Stat extrem de ineficient, considerand tot ce-i ‘Special’, toti ce au ‘intaietate’, “Premium Democracy”. Unii mai egali decat altii …

    + ca Romania-i un paradis fiscal pt. ‘Corporate’, parca astia ar tine Mega Image-ul la 5 dimineata functionabil …

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.