Primăria sectorului 4 a solicitat finanţarea pasajului suprateran de la intersecţia Metalurgiei – Obregia prin Programul „Anghel Saligny”, valoarea totală a investiţiei fiind de 73 de milioane de lei. Pasajul de la Obregia- Metalurgiei, lângă sediul Primăriei şi în zona comercială unde sunt magazine (Carrefour, Selgros, Hornbach, Jisk) va avea o lungime totală de 480 de metri (140 metri pasajul propriu-zis).
Primarul Băluţă a precizat, într-o postare pe pagina sa de Facebook că finanţarea de la buget ar acoperi cel puţin jumătate din valoarea lucrărilor. „Construcția pasajului suprateran din intersecția bulevardelor Obregia, Turnu-Măgurele și Metalurgiei a intrat într-o nouă fază, extrem de importantă, care ar putea accelera semnificativ realizarea acestuia. Proiectul stufos al acestui obiectiv de investiții a fost depus la finanțare în programul guvernamental „Anghel Saligny”, ceea ce înseamnă că în următoarea perioadă, am putea primi cel puțin 35 de milioane de lei din cele 73 de milioane de lei cât reprezintă costul total al construcției pasajului rutier. În aceste condiții, având mult mai mulți bani la dispoziție, ritmul de lucru va fi unul mult mai alert, iar obiectivul va fi dat mai repede în folosință, iar traficul din intersecția sus-menționată va fi mult mai fluent decât în prezent”, a explicat Băluţă.
Un alt pasaj suprateran este propus pentru intersecţia de la Apărătorii Patriei (str. Berceni cu Turnu Măgurele).
Primarul Băluţă a postat şi un clip video (nu lipsesc laudele şoferilor la adresa sa) din care reiese că pasajul clasic va fi construit peste şoseaua Turnu Măgurele:
Primăria Sectorului 3 construieşte Pasajul de la „Căţelu” cu propria firmă
Primăria sectorului 3 a atribuit contractul pentru Pasajul superateran de la Căţelu propriei firme :asocierea Algorithm Residential S 3 (Lider) – Delta Antrepriza de Construcţii şi Montaj 93, aceeaşi care produce şi noile borduri care se tot schimbă în sector. Potrivit documentaţiei tehnice, pasajul de la Căţelu, va avea o lungime totală de 476 de metri, supratraversează linia de cale ferată pe direcţia Pantelimon – bulevardul Pallady – Glina, iar valoarea contractului este de 20 de milioane de lei, finanţare de la bugetul local, cu 12 luni durata de execuţie. Sunt prevăzute două benzi pe sens, iar înălţimea liberă de trecere pe sub pasaj va fi de 7,5 metri.
„De ce sunt necesare podurile și pasajele în orașele mari și aglomerate ale lumii? Și de ce s-au făcut și se fac peste tot, în orașele civilizate? Fiindcă ne ajută să trăim. Simplu! Chiar să trăim. Un pasaj ce permite ieșirea directă din Teclu în Pallady și accesul spre un alt pasaj la ieșirea spre A2 pentru cei care ies din oraș sau spre Drumul Între Tarlale pentru cei care vor să iasă spre Sectorul 2. Scurt, direct, fluid”, scria pe Facebook, primarul Negoiţă.
Cea mai mare lucrare de infrastructură construită în regie proprie este parcarea subterană cu 700 de locuri de la Decebal, a cărei inaugurare e promisă încă din primăvară.
Pasajele supraterane sau subterane rezolvă, într-adevăr problemele de circulaţie dintr-o intersecţie, dar „mută” aglomeraţia în următoarea, după cum arată specialiştii în mobilitate urbană. De aceea investiţiile autorităţilor locale ar trebuie să urmărească în mod prioritar proiectele pentru a descuraja transportul personal cu autoturismul şi soluţii pentru a face transportul în comun mai eficient şi atractiv.
Tot în sectorul 3, Primăria a scos la licitaţie contractul pentru două pasaje subterane pe şoseaua Mihai Bravu, chiar în dreptul propriului sediu.