Parlamentul European solicită impunerea unui embargo total și imediat asupra importurilor de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaze din Rusia

Vladimir Putin pixabay.com

Parlamentul Europeană a adoptat joi o rezoluție prin care solicită măsuri punitive suplimentare împotriva Rusiei, inclusiv impunerea unui embargo total și imediat asupra importurilor de petrol, cărbune, combustibil nuclear și gaze din această țară.

Rezoluția a primit 513 voturi pentru, 22 împotrivă și 19 abțineri.

Eurodeputații spun că aceste măsuri ar trebui să fie însoțite de un plan de asigurare a securității aprovizionării cu energie a UE, precum și de o strategie de limitare a sancțiunilor „în cazul în care Rusia ia măsuri în vederea restabilirii independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional și își retrage complet trupele de pe teritoriul Ucrainei”.

Potrivit acestora, implementarea deplină și efectivă a sancțiunilor existente de către întreaga UE și de către aliații internaționali ai UE trebuie să fie o prioritate în prezent. Aceștia fac apel la liderii UE să excludă Rusia din G20 și din alte organizații multilaterale, cum ar fi Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, Interpol, Organizația Mondială a Comerțului, UNESCO și altele, „ceea ce ar constitui un semn important că comunitatea internațională nu va reveni la relațiile obișnuite cu statul agresor”.

Pentru a eficientiza sancțiunile, Parlamentul solicită excluderea băncilor ruse din sistemul SWIFT, interzicerea intrării în apele teritoriale ale UE și a staționării în porturile UE a tuturor navelor conectate la Rusia și interzicerea transportului rutier de mărfuri dinspre și către Rusia și Belarus.

De asemenea, eurodeputații solicită confiscarea tuturor activelor „care aparțin oficialilor ruși sau oligarhilor asociați regimului lui Putin, reprezentanților și interpușilor acestora, precum și ale celor din Belarus care au legătură cu regimul Lukașenko”.

Subliniind implicarea Belarusului în războiul din Ucraina, rezoluția solicită ca sancțiunile împotriva Belarusului să le reflecte pe cele introduse împotriva Rusiei pentru a elimina orice lacune care îi permit lui Putin să utilizeze ajutorul oferit de Lukașenko pentru a eluda sancțiunile.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: