Parchetul european anticorupţie (EPPO) din Milano, în Italia, anunţă arestarea unei persoane, investigarea altor zece persoane şi desfăşurarea unor percheziţii în oraşele italiene Milano, Novara, Genova, Roma şi Palermo, dar şi în Elveţia, în cadrul unei anchete cu privire la o vastă fraudă cu TVA, al cărei prejudiciu este estimat la aproape 54 de milioane de euro, anunţă luni Ministerul Public al Uniunii Europene (UE), conform News.ro.
Potrivit probelor este vorba despre companii care oferă servicii VoIP (Voice over Intranet Protocol), o tehnologie care permite utilizatorilor să efectueze apeluri telefonice vocale pe Internet, cu sedii în Cehia, Germania, Italia, România, Elveţia şi Regatul Unit.
Principalul suspect este o companie mare din regiunea italiană Emilia-Romagna a cărei activitate principală este comerţul în sectorul gazelor naturale, potrivit Parchetului, care nu dezvăluie numele firmei.
Parchetul estimează prejudiciul la 53.898.816,69 euro, sumă pe care anunţă că a confiscat-o din contul firmei considerate principalul ”beneficiar”.
În cursul percheziţiilor, parchetul anunţă că a confiscat bani şi ceasuri de lux.
Ancheta a fost deschisă în urma unei sesizări a fiscului italian, Agenzia delle Entrate, şi a fost desfăşurată de Garda Financiară italiană (Guardia di Finanza).
Parchetul european anticorupţie acţionează ca Minister Public al Uniunii Europene (UE) şi este însărcinat cu anchetarea, urmărirea şi aducerea în justiţie a infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.