OCDE estimează o încetinire a economiei mondiale din cauza majorărilor repetate ale dobânzilor

calculator calcule bani criza economie grafic contabil pexels sursa foto: Pexels

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a anunţat marţi că se prefigurează o încetinire a economiei mondiale, în contextul în care majorările repetate ale dobânzilor vor afecta activitatea economică iar revenirea din pandemie a Chinei este una dezamăgitoare, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Conform celor mai recente prognoze ale OCDE, după o expansiune de 3,3% anul trecut, avansul înregistrat de Produsul Intern Brut mondial ar urma să încetinească în acest an până la 3%, urmând ca în 2024 să înregistreze un avans de doar 2,7%. Cu excepţia anului 2020, când a izbucnit pandemia de Covid, asta ar fi cea mai modestă expansiune anuală de după criza financiară globală.

Mai grav, organizaţia cu sediul la Paris avertizează că riscurile la adresa prognozelor sale sunt orientate în jos din cauză că majorările de dobândă adoptate până acum ar putea avea un impact peste aşteptări asupra economiei iar inflaţia ar putea să se dovedească rezistentă, ceea ce ar necesita noi majorări ale costului creditului. OCDE a calificat dificultăţile cu care se confruntă China drept un „risc major” pentru economia mondială.

„După un început de an 2023 mai solid decât se preconiza, ajutat de preţurile reduse la energie şi redeschiderea Chinei, creşterea economiei mondiale este aşteptată să se modereze. Impactul unei politici monetare mai stricte devine din ce în ce mai vizibil, încrederea companiilor şi consumatorilor s-a redus iar relansarea din China s-a risipit”, subliniază OCDE.

Aceste previziuni pesimiste vor pune la încercare oficialii băncilor centrale deoarece efectele luptei lor împotriva inflaţiei continuă să se repercuteze asupra economiei iar politicienii sunt nemulţumiţi că activitatea economică are de suferit.

Cu toate acestea, OCDE a tras un semnal de alarmă împotriva unei relaxări în lupta împotriva inflaţiei, în condiţiile în care inflaţia de bază se încăpăţânează să rămână la un nivel ridicat în multe ţări, chiar dacă rata anuală a inflaţiei este pe o tendinţă descrescătoare. „Politicile monetare trebuie să rămână restrictive până când vor fi semne clare că presiunile inflaţioniste s-au redus”, precizează OCDE.

Pe acest fundal, organizaţia cu sediul la Paris a avertizat guvernele să nu recurgă la cheltuieli suplimentare pentru a susţine creşterea economică. În schimb, OECD susţine că sprijinul guvernamental ar trebui să fie redus pentru a face loc pentru investiţii viitoare şi a evita alimentarea inflaţiei pe care băncile centrale vor să o combată.

Înfiinţată în anul 1961, OCDE joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 38 de state membre OCDE deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.

În luna ianuarie 2022, Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România, un obiectiv major de politică externă încă din 2004, când România şi-a depus pentru prima dată candidatura.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: