O numire de 5.000 euro/lună: Președintele Consiliului de Administrație al CNAIR s-a numit și director general adjunct/ „Omul lui Dan Voiculescu” devine administrator executiv al Companiei de Drumuri

Bogdan Pascu si Dan Voiculescu - Agerpres Vlad Stavrica Foto: Bogdan Pascu si Dan Voiculescu - (Agerpres / Vlad Stavrica)

Bogdan Pascu, membru interimar al Consiliului de Administrație (CA) și președinte al CA CNAIR, a fost numit și director general adjunct al Companiei de Drumuri, potrivit unei decizii oficiale pe care administratorii au luat-o luni. Practic, în conducerea unei companii-cheie din România, Bogdan Pascu, „omul lui Dan Voiculescu”, fost vicepremier din partea Partidului Conservator în Guvernul Tăriceanu, director la Grivco și investitor Gazprom, va avea două funcții foarte bine plătite: administrator (CA) și Director General Adjunct (executivă).

„Având în vedere vacantarea postului de Director General Adjunct al CNAIR în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, Consiliul îl desemnează în funcția de Director General Adjunct pentru o perioadă de 4 luni cu posibilitatea prelungirii cu încă două luni, începând cu data de 16 05 2022 pe domnul Pascu Bogdan, ce va asigura conducerea societății (CNAIR) înlocuind ori de câte ori este necesar, directorul general. Având în vedere calitatea de administrator a domnului Pascu Bogdan, acesta devine administrator executiv”, arată decizia CA a CNAIR.

Din Consiliul de Administrație, Pascu va încasa peste 12.000 lei brut, în timp ce din poziția de nr. 2 în CNAIR, pe contract de mandat, aproximativ 5.000 euro (brut), cât câștigă și Directorul General (posibil și cel financiar).

Funcția de director general adjunct era vacantă de câteva luni, ultimii care au ocupat poziția fiind Ovidiu Barbier și Gabriel Budescu (șef al Direcției Tehnice).

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Nu este o premieră, pentru că și Cristian Pistol a intrat în componența CA al CNAIR din poziția de consilier de stat al premierului Cîțu și pentru un timp a fost atât administrator cât și Director General.

Astfel de numiri se fac pe linie politică, exclusiv cu acordul ministrului sau al coaliției (la „tragere” PNL a luat CNAIR), deși ministrul Grindeanu promitea concursuri pentru funcțiile de conducere din companiile subordonate.

Bogdan Pascu a fost numit președinte al CA al CNAIR la puțin timp după ieșirea USR de la guvernare, atunci când Dan Vîlceanu a preluat interimar portofoliul. Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, acuza conducerea CNAIR că tolerează întârzierile Consitrans la proiectarea Autostrăzii Ploiești – Brașov, pentru că Pascu a fost șef Consitrans.

Numirea lui Bogdan Pascu în funcția de administrator executiv s-a făcut în aceeași ședință a CA al CNAIR în care Augustin Dinu, soțul deputatei PSD Elena Dinu, a fost „propulsat” la doar 3 săptămâni de la angajare, din funcția de simplu inginer în Biroul Mecanizare DRDP Buzău la conducerea celei mai importante Regionale de Drumuri și Poduri din țară.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Forta psd. Sa se pună măcar pe toate posturile, el și Bode

  2. si unul si altul personaje toxice si malefice. grasunule cate guri ai tata de vrei sa iei si scrisul de pe bancnote?!

  3. Care e legătura dintre numirea lui și Dan Voiculescu? Că eu înafară de clickbait nu prea văz

  4. Iar folosiți titluri care sa duca în eroare cititorii, era așa neinteresanta știrea că mergea numele lui Voiculescu acolo

  5. Voiculescu, eterna și fascinanta dumneavoastră obsesie. Cred că toate numirile din toate posturile publice sunt făcute de el. Cei mai influenți oameni din Europa, Voiculescu si Papa de la Roma.

  6. Sa ocupe ce functii doresc, nu ne intereseaza. O stire despre niste masuri concrete pentru a nu ajunge la sărăcie aveti?

  7. Uitati-va la fotografie, mai bine! ”Prietenia” intre barbati, cum se transmite puterea, cum se formeaza ”familia” prin privirea admiratoare si plina de asteptare a tanarului spre batran, atingerea usoara a bratelor, atitudinea dominanta a ”tatalui”. Ce sanse au oamenii ce se bazeaza pe ani de zile de studii dar fara ” relatii”, care de aceea au invatat, sa fie liberi si care spera sa aiba un viitor normal in Romania?

  8. Problema voastră nu e că Pascu a fost numit în funcția asta, problema voastră este că a ieșit USR de la guvernare. Ei, ce să-i faci, așa e când pariezi pe un cal mort.

  9. Dl Pascu are experienta în aparatul administrativ. Ce e în neregulă cu faptul că avansat în domeniul în care lucrează de ani de zile?

  10. Dacă reușește să mai promoveze oameni după ce nu mai e în politică de un deceniu și mai bine, e tare omu’, ce să zic. Dar mă cam îndoiesc de vreo legătura palpabilă acum

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.