Ministrul rus de Finanțe: “Rusia are suficiente fonduri pentru a-şi îndeplini obligaţiile în legătură cu datoria”/ Plățile s-ar putea face în ruble

Ruble pixabay.com

Ministerul rus de Finanţe a anunţat luni că a aprobat o procedură temporară pentru achitarea datoriei în valută, dar a avertizat că aceste plăţi vor fi făcute în ruble, dacă sancţiunile împiedică băncile să-şi onoreze datoriile în moneda în care au fost emise, transmite Agerpres, citând Reuters. Pe de altă parte, oficialii forurilor mondiale spun că Rusia se apropie de default. 

Rusia are suficiente fonduri pentru a-şi îndeplini obligaţiile în legătură cu datoria, a dat asigurări Ministerul rus de Finanţe.

“Afirmaţiile că Rusia nu-şi poate îndeplini obligaţiile privind datoriile externe sunt neadevărate. Avem fondurile necesare pentru a ne îndeplini obligaţiile în legătură cu datoria”, a declarat ministrul rus de Finanţe, Anton Siluanov.

Guvernul rus trebuie să achite miercuri 117 milioane de dolari pentru două dintre obligaţiunile denominate în dolari.

Ministerul rus de Finanţe a precizat că a aprobat o procedură temporară pentru achitarea datoriei în valută, dar posibilitatea finalizării acestor plăţi va depinde de sancţiuni.

Unele bănci ruseşti au foste excluse din sistemul interbancar SWIFT, ceea ce afectează eforturile de a muta banii în afara Rusiei.

Dacă plăţile nu sunt posibile, Ministerul rus de Finanţe a anunţat că va plăti în ruble eurobondurile, ceea ce reprezintă echivalentul intrării în incapacitate de plată. În ultimele săptămâni, rubla s-a depreciat la un nivel record.

“Îngheţarea conturilor în valută ale Guvernului şi Băncii Centrale a Rusiei poate fi văzută ca o dorinţă din partea unor state occidentale de a organiza o intrare artificială în incapacitate de plată”, a declarat Siluanov.

Pe de altă parte, oficialii forurilor mondiale spun că Rusia se apropie de default. Rusia s-ar putea să nu îşi onoreze plata datoriilor în urma sancţiunilor fără precedent aplicate de statele occidentale din cauza invaziei sale asupra Ucrainei, dar acest lucru nu ar declanşa o criză financiară globală, a declarat duminică directorul Fondului Monetar Internaţional Kristalina Georgieva, transmite agenția Reuters.

Vezi și:

Rusia ar putea intra în default săptămâna viitoare, ca efect al sancțiunilor occidentale după invadarea Ucrainei

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: