Electrificarea flotelor marilor transportatori de marfă ar putea să devină obligatorie în viitor, iar statul ar trebui să aibă un rol de sprijin, susţine ministrul Mediului, Mircea Fechet, conform Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Dacă în trecut am putut să discutăm despre transportul de persoane, microbuze şcolare electrice finanţate din AFM, mă bucur că avem astăzi această dezbatere, care e o competiţie de fapt între mai multe mărci, mai multe tipuri de de autovehicule de transport de marfă, însă nu pot să nu-mi imaginez cum ar arăta străzile Bucureştiului sau cum ar fi îmbunătăţit aerul din Bucureşti, calitatea aerului din Bucureşti şi din marile aglomerări urbane, dacă am vedea flotele marilor transportatori de marfă, flotele curierilor, flotele companiilor care fac delivery de diferite mărfuri să le vedem electrificate. Iar acest lucru cred eu că în viitor nu este doar posibil, dar este obligatoriu şi aici statul ar trebui să aibă un rol de sprijin, un rol prin care, înţelegând toată legislaţia aferentă modalităţii de acordare a ajutoarelor de stat şi tot ce înseamnă finanţare, cred că ar trebui să intervenim. Ar trebui să avem un rol activ în decarbonizarea sectorului de transport”, a declarat Fechet, prezent la evenimentul de premiere Best Electric Van 2023 în România.

El a menţionat că România şi-a asumat deja angajamentul, alături de celelalte state ale Uniunii Europene, ca până în 2050 să atingă neutralitatea climatică, iar până în prezent, dacă ne uităm la traiectoria sa la acest capitol, constatăm că în sectoarele energie, încălzire rezidenţială, industrie, agricultură sau managementul deşeurilor suntem în grafic, raportat la emisiile din 1990, mai puţin la sectorul transporturi, unde se înregistrează o creştere substanţială a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Ministrul a susţinut că acest fenomen este unul firesc, pentru că în prezent circulă pe străzile din România un număr mult mai mare de autovehicule decât circulau în urmă cu peste 30 de ani.

“Dar, repet, acest lucru ne obligă să luăm nişte măsuri imediate şi consistente. Din acest motiv sper ca astăzi să reuşim să premiem campionii la inovaţie, la mai puţină poluare, la transport de mărfuri mai verde. Şi mai sper ca acest eveniment, la prima ediţie astăzi, să aibă continuitate şi să constatăm că alături de transporturi de persoane, alături de autoturismele pe care le finanţăm deja, să putem în viitor să discutăm şi despre extinderea programelor de finanţare”, a subliniat Mircea Fechet.

De asemenea, şeful de la Mediu a arătat că finanţarea transportului non-poluant a pornit prin Programul Rabla Plus în 2016, atunci când a fost finanţată achiziţionarea a 39 de autoturisme.

“De atunci şi până astăzi, spunem noi că mai bine de 36.000 de autoturisme pur electrice merg pe străzile din România, merg cu emisii zero, cu finanţare din AFM şi am reuşit să păstrăm una dintre cele mai mari finanţări, de aproximativ 10.000 euro pentru fiecare autoturism. Însă, mă bucur că discuţia evoluează, evoluează către alte tipuri de transport”, a adăugat Fechet.