Ministrul Economiei: Prima investiţie din România în domeniul producţiei de baterii va începe în acest an

audi, baterii

Prima investiţie din România în domeniul producţiei de baterii va începe în acest an, a declarat ministrul Economiei Florin Spătaru, într-un interviu acordat Agerpres.

El a afirmat că această unitate de producţie va fi finalizată într-un timp de un an sau doi ani aproximativ.

„Sunt mai multe proiecte care în acest moment sunt în stadiu de finalizare”, a precizat ministrul.

„Ceea ce este important este că nu discutăm doar de producţia de baterii şi discutăm şi de dezvoltarea competenţelor tinerilor pentru producţia de baterii. Ştiţi că am semnat acel parteneriat cu InnoEnery şi urmează ca la rectificare să solicităm fonduri suplimentare pentru realizarea unui studiu tehnic pentru identificarea necesarului de competenţe şi dezvoltare unui ecosistem în producţia de baterii împreună cu cei de la InnoEnergy şi vom vom implementa o astfel de strategie în perioada următoare. Deci putem să spunem că atât în domeniul producţiei de semiconductori şi cât şi în domeniul producţiei de baterii, lucru extrem de important pentru industria auto şi pentru mobilitate, până la urmă facem paşi concreţi şi în perioada imediat următoare vom vedea rezultatele în investiţiile care se vor regăsi în diverse zone ale ţării”, a declarat Spătaru.

În ceea ce privește producția de cipuri în România, ministrul a afirmat că a primit asigurări de la comisarul european responsabil pentru piața internă că va discuta cu companii din domeniu pentru a identifica un proiect investiţional care să vină în România.

„România a avut o industrie a microelectronicii în anii 70-80, bazată pe licenţe achiziţionate la vremea respectivă. Practic există o bază care care poate să constituie premisele dezvoltării ulterioare a industriei în domeniul microelectronicii. În Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă avem acei bani alocaţi de 500 de milioane, suntem aproape de finalizarea procesului, aşteptăm răspunsul Comisiei Europene pentru a putea să semnăm pentru a putea aloca acei bani către beneficiarii direcţi şi indirecţi. Dar acest proiect nu este suficient. Suntem activi. Am discutat cu comisarul Breton (Comisarul european Thierry Breton, responsabil pentru piaţa internă n.r) să continuăm să atragem investiţii în producţia de cipuri, pentru că România are în acest moment mai multe companii care sunt implicate în proiecte de cercetare, dezvoltare, inovare. Cei 500 de milioane se vor duce în această zonă şi în realizarea de prototipuri, deci o parte din producţie. Etapa următoare o reprezintă dezvoltarea unei capabilităţi, a unei unităţi de producţie de semiconductori, lucru pe care l-am sesizat comisarului Breton, pentru a putea crea un echilibru la nivel european în producţia şi livrarea de semiconductori. Trebuie să ţinem cont că avem doi mari jucători în industria auto care au nevoie de aceşti semiconductori şi diminuarea, restrângerea lanţurilor de aprovizionare, poate reprezenta baza creşterii competitivităţii acestor mari jucători”, a spus Spătaru.

Întrebat când s-ar putea concretiza acest plan, el a răspuns: „Săptămâna aceasta vom transmite un document, o sinteză a avantajelor competitive pe care România le are. Comisarul Breton mi-a promis că, având o astfel de documentare, va discuta cu companii din domeniu pentru a identifica un proiect investiţional care să vină în România.”

Reamintim că germanii producători de baterii de la Varta spun că au luat o decizie „către România”, în contextul unei întâlniri cu premierul Nicolae Ciucă, după ce anterior au apărut zvonuri că grupul vizează România ca locație pentru o investiție strategică într-o nouă unitate de producție baterii pentru mașini electrice. (Detalii, AICI)

Economedia a scris anterior grupul german Varta, unul dintre cei mai mari producători mondiali de baterii pentru automobile, industriale și de consum, vizează România ca locație pentru o unitate de producție de baterii pentru mașini electrice, o investiție ce se va ridica la 1 miliard de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: