Ministerul Proiectelor Europene anunță că 210 contracte în valoare de 456 milioane lei au fost semnate în luna martie, în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare

bani, POCU, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Sursa: Facebook/ Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), a semnat 210 contracte de finanţare în valoare de 456 milioane lei în luna martie 2022, scrie News.ro.

Prin intermediul acestor contracte sunt asigurate finanţări pentru următoarele domenii: infrastructura de apă şi canalizare, sanitar, învăţământ, termo-energetic şi al biodiversităţii.

Printre cele mai importante contracte semnate se numără cele semnate cu E-Distribuţie Muntenia SA – în valoare de 55,63 milioane lei, E-Distribuţie Dobrogea S.A – 45,64 milioane lei, Comuna Telciu, judeţul Bistriţa-Năsăud – 33,94 milioane lei, Distribuţie energie electrică România S.A. – în valoare de 28,29 milioane lei, UAT Municipiul Târgu Mureş – 19,89 milioane lei.

„Prin intermediul POIM se asigură finanţarea a peste 1.000 de proiecte, importante pentru oameni, beneficiari, dar şi pentru economia ţării noastre. Întreaga echipă POIM îşi propune ca în perioada următoare să finalizeze cât mai multe proiecte”, a declarat Cristian Roman, secretar de stat.

Concomitent, în luna martie, 6 beneficiari au finalizat implementarea proiectelor finanţate prin POIM.

Cele mai mari proiecte finalizate au fost cele implementate de Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Ioan Bucureşti (proiect în valoare de 43,94 milioane lei), Oraşul Zărneşti (proiect în valoare de 19,36 milioane lei) şi de Spitalul Orăşenesc „Dr. Gheorghe Constantinescu” Bumbeşti-Jiu (proiect de aprox. 10 milioane lei).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: