Ministerul Finanțelor lansează ultimele emisiuni de titluri de stat Tezaur și Fidelis din 2022

bani lei bancnote Sursa foto Economedia Ilona Andrei (11)

Ministerul Finanțelor lansează de luni, 5 decembrie 2022, noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației prin intermediul Programelor Tezaur și Fidelis.

Programul Tezaur

Începând de luni, 5 decembrie, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur, cu maturități de 1 și 2 ani și dobânzi anuale de 7,65%, respectiv 7,80%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată.

  • Titlurile de stat pot fi cumpărate:
  • Între 5 – 19 decembrie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online;
  • Între 5 – 20 decembrie 2022 de la unitățile Trezoreriei Statului;
  • Între 5 – 19 decembrie 2022 în mediul urban și 5 – 16 decembrie 2022 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul
unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obținute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanțelor sunt neimpozabile.

Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificãri ale acestuia vor fi publicate la secțiunea Datorie publică, www.posta-romana.ro.

Programul Fidelis

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, în perioada 5 – 19 decembrie 2022, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank, în titlurile de stat Fidelis denominate în lei și în euro, care sunt listate la Bursa de Valori București.

Titlurile de stat în lei au scadențe de 1 an și 3 ani cu dobânzi anuale de 7,65% și respectiv 8%, iar cele în euro au scadențe de 1 an și 2 ani și dobândă anuală de 2,70%, respectiv 3,70%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Titlurile de stat destinate populației sunt remunerate cu dobânzi anuale peste nivelul titlurilor de stat tranzacționate pe piața secundară interbancară. În procesul de subscriere a titlurilor de stat Fidelis nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.

Deținătorii de titluri de stat Tezaur sau Fidelis lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.

Informații privind termenii și condițiile financiare aferente emisiunii în cadrul Programului Fidelis pot fi consultate pe paginile de internet ale Ministerului Finanțelor și instituțiilor partenere.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: