Ministerul Finanţelor a primit de la Banca Europeană de Investiţii 368 de milioane de euro pentru construirea Spitalului Regional de la Craiova, care se preconizează să fie finalizat până în 2027, conform unui comunicat al Ministerului transmis luni.
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, şi vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Christian Kettel Thomson, au discutat luni despre modalităţile de a operaţionaliza cât mai rapid şi eficient contractul de finanţare a noului Spital Regional de la Craiova, contract semnat de cei doi.
Împrumutul este al treilea din seria finanţărilor acordate de BEI în perioada 2021-2022 pentru sprijinirea construcţiei spitalelor regionale de urgenţă din România, după investiţiile în spitalele regionale de urgenţă din Iaşi şi Cluj, în valoare totală de 555 milioane de euro.
Noul spital din Craiova va oferi servicii medicale de ultimă generaţie, inclusiv tratament pentru cancer, traume şi asistenţă maternală.
“Banca Europeană de Investiţii este un partener cheie pentru investiţiile în domeniul medical din România. Este o investiţie în oameni şi pentru oameni. Peste 1,9 milioane de persoane din sud-vestul României vor beneficia de servicii medicale de calitate în urma construirii noului Spital Regional din Craiova. Unitatea va avea 807 paturi pentru spitalizări şi 130 de paturi şi tărgi pentru tratamente ambulatorii şi va oferi servicii medicale de ultimă generaţie, inclusiv tratamente pentru cancer, traume şi asistenţă maternală. De asemenea, după finalizarea noului spital sperăm să creăm peste 3.000 de noi locuri de muncă”, a declarat Adrian Câciu.
Christian Kettel Thomson a subliniat, la rândul său, că investiţiile în sănătate sunt în beneficiul tuturor.
“Banca Europeană de Investiţii este încântată sa sprijine noul spital regional din Craiova prin cel mai mare împrumut pe care l-am acordat vreodată pentru investiţii în domeniul sănătăţii în România. Această nouă investiţie, consolidată de sprijinul consultativ şi de asistenţa tehnică oferite de Centrul european de consultanţă pentru investiţii, vine după sprijinul recent acordat de BEI pentru noile spitale regionale din Iaşi şi Cluj”, a spus oficialul BEI.
Totodată, cei doi oficiali au discutat despre alte potenţiale oportunităţi de colaborare, inclusiv, despre un împrumut 50 milioane de euro pentru realizarea unor investiţii din domeniul siguranţei rutiere.
Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene, deţinută de statele membre ale acesteia. Aceasta pune la dispoziţie finanţări pe termen lung pentru investiţii solide, în scopul de a contribui la realizarea obiectivelor politice ale UE.
Platforma europeană de consiliere în materie de investiţii (EIAH) reprezintă un parteneriat între Grupul Băncii Europene de Investiţii şi Comisia Europeană în cadrul Planului de investiţii pentru Europa. EIAH este conceput pentru a acţiona ca un punct unic de acces la diferite tipuri de servicii de consultanţa şi asistenţa tehnică. Acesta sprijină identificarea, pregătirea şi dezvoltarea de proiecte de investiţii în întreaga Uniune Europeană. Bazându-se pe succesul EIAH şi al altor programe de consiliere, BEI şi Comisia Europeană au convenit să continue furnizarea de expertiză tehnică, financiară şi strategică promotorilor de proiecte, autorităţilor regionale şi naţionale, sectorului privat şi intermediarilor financiari în cadrul platformei de consiliere InvestEU.
Acordul privind serviciile de asistenţă tehnică pentru proiecte (PASSA) ajută proiectele finanţate de Uniunea Europeană, iar obiectivul său este de a accelera executarea proiectelor şi de a grăbi absorbţia fondurilor structurale şi de investiţii ale UE. Acordurile privind serviciile de asistenţă tehnică pentru proiecte sunt instrumente flexibile care oferă consultanţă personalizată echipelor de proiect şi administraţiilor locale responsabile de investiţiile din sectorul public.
Asistenţa comună în vederea sprijinirii proiectelor în regiunile europene (JASPERS) este un parteneriat de asistenţă tehnică gestionat de Grupul Băncii Europene de Investiţii şi co-sponsorizat de Comisia Europeană (DG Politică regională şi urbană). JASPERS oferă expertiză tehnică pentru investiţiile sprijinite prin fonduri europene nerambursabile, pentru orice etapă a ciclului de proiect, de la primele etape de concepere a proiectului până la depunerea cererii finale de finanţare din partea UE.