Marea Britanie le sancționează pe fiicele președinteului rus Vladimir Putin

Londra, Marea Britanie Sursa foto: Facebook/Welcome to London

Regatul Unit le-a sancţionat vineri pe cele două fiice ale preşedintelui rus Vladimir Putin şi pe fiica şefului dplomaţiei ruse Serghei Lavrov, din cauza invaziei ruse a Ucrainei, precizând că vrea să atace ”stilul de viaţă luxos al cercului apropiat Kremlinului”, relatează agenția AFP, citată de news.ro.

Londra urmează astfel exemplul Statelor Unite şi Uniunii Europene (UE) şi le vizează pe Katerina Tihonova şi Maria Voronţova, fiicele lui Vladimir Putin cu prima sa soţie, Liudmila.

Ele nu mai au voie să intre pe teritoriul britanic, iar orice eventual activ pe care-l deţin în regat urmează să fie blocat.

Londra o sancţionează, de asemenea, pe Ekaterina Vinokurova, fiica lui Serghei Lavrov, după ce a sancţionat-o deja pe fiica presupusei amante a acestuia, Polina Kovaleva.

Sancţiunile deja aplicate Rusiei urmează să provocace o criză fără precedent de la căderea URSS, subliniază ministrul britanic de Externe Liz Truss, care estimează că este necesară impunerea unor noi sancţiuni.

Vladimir Putin a dezvăluit, prin câteva declaraţii rare, în decursul anilor, că fiicele sale au primit o educaţie superioară în Rusia, vorbesc mai multe limbi europene şi trăiesc în Rusia. În afară de aceste câteva informaţii, Kremlinul a păstrat viaţa familiei lui Vladimir Putin în afara sferei publice.

Potrivit unor publicaţii ruse, Maria Voronţova este endocrinolog şi lucrează la o mare întreprindere de cercetare medicală care are legături cu statul rus. Presa rusă scrie că Katerina Tihonova este o matematiciană care conduce o fundaţie ştiinţifică şi tehnologică afiliată principalei universităţi de stat din Rusia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: