Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, precum şi pentru stingerea unor obligaţii fiscale datorate de cooperativele agricole, scrie News.ro.
Legea promulgată de către şeful statului are ca obiect de reglementare instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare.
Astfel, actul normativ limitează adaosurile comerciale practicate în procesarea şi comercializarea unor produse alimentare esenţiale, cu scopul de a stopa creşterea preţurilor pentru aceste categorii de produse.
Pentru o perioadă de trei luni, cotele de adaos comercial pentru produsele alimentare prevăzute în anexa actului normativ vor fi limitate astfel: maximum 20% la procesator, aplicată faţă de costul de producţie al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuielile directe şi indirecte, maximum 5% practicată în mod cumulat pe întreg lanţul de distribuţie, indiferent de numărul de distribuitori pe lanţ şi aplicată faţă de preţul de achiziţie, la care se adaugă cheltuielile operaţionale, maximum 20% la comerciant, la vânzarea cu amănuntul şi cash&carry, aplicată faţă de preţul de achiziţie la care se adaugă cheltuielile directe şi indirecte ale comerciantului.
„Se anulează diferenţele de taxă pe valoarea adăugată, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată cooperativelor agricole constituite în baza Legii cooperaţiei agricole nr.566/2004, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de utilaje agricole, pentru care acestea şi-au exercitat dreptul de deducere”, prevede actul normativ.
Anularea obligaţiilor fiscale prevăzute mai sus este efectuată din oficiu de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligaţiilor fiscale.
„În cazul în care, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, organul fiscal competent a emis, dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a stabilit obligaţii de natura celor prevăzute la alin. (1), acesta nu mai comunică decizia de impunere, iar obligaţiile fiscale se scad din evidenţa analitică pe plătitor, pe bază de borderou de scădere”, mai indică legea promulgată.
Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, conform sursei citate.
Pe data de 30 iunie 2023, Guvernul a emis această ordonanţă de urgenţă.
„Având în vedere agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei care a determinat creşterea preţului pe piaţă al energiei şi gazelor naturale şi a condus la efecte negative majore asupra preţului resurselor materiale utilizate în agricultură, precum îngrăşăminte chimice, combustibili şi pesticide, aceste creşteri au un impact direct asupra securităţii alimentare şi a accesibilităţii preţurilor alimentelor la nivel mondial”,arată expunerea de motive a OUG 67/2023.
Prin urmare, cota de adaos comercial practicată de procesator este de maximum 20% faţă de costul de producţie al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, respectiv Legea contabilităţii.
„Cota de adaos comercial practicată în mod cumulat pe întreg lanţul de distribuţie, indiferent de numărul distribuitorilor de pe lanţ, este de maximum 5% faţă de preţul de achiziţie la care se adaugă cheltuielile operaţionale, iar cota de adaos comercial practicată de comerciant la vânzarea cu amănuntul şi cash carry este de maximum 20% faţă de preţul de achiziţie, la care se adaugă cheltuielile directe şi indirecte ale comerciantului; în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse şi remizele şi risturnele prevăzute în Legea privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar”, mai indică sursa menţionată.
Pentru produsele agricole şi alimentare care intră pe teritoriul României şi nu sunt introduse în procesul de procesare sau abatorizare, cota de adaos comercial este de maximum 5% faţă de preţul de achiziţie, la care se adaugă cheltuielile directe şi indirecte prevăzute de lege.
Produsele agricole şi alimentare care fac obiectul acestei măsuri sunt: ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui, carne de vită, pentru cantităţi de produs ambalat mai mari de 5 kg, respectiv 5 litri.
Pe durata de aplicare a acestei ordonanţe de urgenţă este interzisă refacturarea produselor agricole şi alimentare menţionate în actul normativ, precum şi a serviciilor aferente livrării şi comercializării acestora.
„Unităţile emitente de tichete de masă, cadou şi sociale, inclusiv cele emise prin Programul Sprijin pentru România, indiferent de modalitatea prin care tichetele sunt emise, în format electronic sau pe suport hârtie, şi de tipul acestora, pot aplica comercianţilor la momentul decontării lor un comision de maximum 2% pentru toate produsele agricole şi alimentare care se pot achiziţiona cu acestea, fără a se limita la produsele prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă”, mai explică ordonanţa de urgenţă în cauză.
Actul normativ este aplicat până la data de 31 ianuarie 2024.
Preşedintele Iohannis a mai promulgat, luni, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2023 pentru aprobarea participării României la Acordul de Contribuţie în temeiul art. 7 din Regulamentul (UE) nr. 2022/2463 al Parlamentului European şi al Consiliului.