Canada va ajuta Ucraina să identifice opţiuni privind modul în care poate exporta cerealele depozitate, pentru a sprijini securitatea alimentară globală, a afirmat duminică premierul canadian Justin Trudeau, într-un interviu acordat Reuters, citat de Agerpres.
Aproape 25 de milioane de tone de cereale sunt blocate în Ucraina şi nu pot părăsi ţara din cauza dificultăţilor legate de infrastructură şi a blocării porturilor de la Marea Neagră, inclusiv Mariupol, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
Blocajele sunt văzute ca un factor care alimentează preţurile ridicate ale produselor alimentare. În martie, preţurile produselor alimentare au urcat la un maxim istoric, în urma invadării Ucrainei de către Rusia.
În sezonul 2020/2021, Ucraina a fost al patrulea mare exportator global de porumb şi al şaselea mare exportator de grâu, conform datelor Consiliului Internaţional al Cerealelor.
„Ştim că oamenii din întreaga lume vor suferi de foame din cauza acţiunilor Rusiei. Există cereale care aşteaptă să fie transportate din Ucraina. Trebuie să ne asigurăm că Rusia nu va împiedica livrarea cerealelor de care are nevoie omenirea”, a declarat premierul canadian.
De la debutul invaziei ruseşti, în 24 februarie, Ucraina a fost obligată să îşi redirecţioneze exporturile de cereale pe calea ferată spre frontiera de Vest sau spre micile porturi de la Dunăre.
Livrările prin porturile de la Dunăre ar putea fi o parte a soluţiei, a apreciat Trudeau, fără a da detalii. „Încercăm să rezolvăm o problemă directă”, a adăugat oficialul canadian, aflat într-o vizită neanunţată în Ucraina.
Ca parte a eforturilor de a sprijini securitatea alimentară globală, Canada va furniza Programului alimentar mondial al Organizaţia Naţiunilor Unite 25 de milioane de dolari, a anunţat Trudeau. De asemenea, din 2023 Canada va elimina tarifele comerciale la toate importurile produselor ucrainene în Canada.