Institutul Național de Statistică anunță vineri rezultatele recensământului derulat în acest an

multime, oameni, populatie, demografic, trecere de pietoni Sursa foto: Pixabay

Institutul Național de Statistică (INS) va anunța vineri rezultatele provizorii recensământului populației și locuințelor derulat în acest an, care s-a încheiat la finalul lunii iulie 2022.

Președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei, spunea anterior că aproximativ 19 milioane este populația aflată pe teritoriul României, potrivit datelor recensământului. La recensământul din 2011, populația stabilă a țării era de 20,12 milioane, cu un milion mai mult decât în prezent.

„Aproximativ 19 milioane e populația aflată pe teritoriul României. Sunt pesimist în ce privește evoluția demografică. În 2020, la 143 de pensionari aveam 100 de copii sub 15 ani. Înseamnă dezechilibre majore la pensii și pe piața muncii. Nu mai e piramida vârstelor, e o bază mică”, a precizat Andrei, la Realitatea TV.

„Am observat o tendință: orașele reședință de județ își reduc populația și crește populația din localitățile limitrofe”, a mai spus Tudorel Andrei. „600.000 de locuințe secundare nu sunt ocupate. Căutăm explicații, cum se poate întâmpla așa ceva”, a precizat acesta.

El a mai spus că 95% din populația estimată a țării a completat chestionarele de recensământ. „Mai puțin de 5% nu au oferit informațiile. Aproape 47% din populație a completat chestionarele online, noi aveam 35% ca țintă”, a adăugat Tudorel Andrei.

Șeful INS a oferit câteva date și in ceea ce privește raportul persoanelor care locuiesc la orașe și cele din mediul rural. „Suntem o țară pestriță, cu urban și rural. 46% din populație trăiește în mediul rural”, susține Andrei.

Recensământul populației s-a încheiat pe 31 iulie 2022. Un număr de 18,15 milioane de persoane s-au înregistrat până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, reprezentând 95,4% din populaţia rezidentă ţintă estimată a României la 1 decembrie 2021, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

„Pe 31 iulie 2022 a fost finalizată ultima etapă de colectare a datelor de recensământ atât prin deplasarea recenzorilor la adresele de reşedinţă obişnuită a populaţiei care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022, cât şi prin colectarea datelor de la punctele de recenzare fixă. Până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, s-au înregistrat în total 18,15 milioane de persoane, reprezentând 95,4% din populaţia rezidentă ţintă estimată a României la 1 decembrie 2021 (19,02 milioane persoane)”, a precizat INS în comunicatul referitor la încheierea recenzării pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor runda 2021.

Primele rezultate ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor runda 2021 (RPL 2021) vor fi diseminate în cursul lunii decembrie 2022, urmând ca datele complete şi finale să fie făcute publice la finalul anului 2023.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. „Suntem o țară pestriță, cu urban și rural. 46% din populație trăiește în mediul rural”, nu se zice pestrita, se zice inapoiata.

  2. Cele 19 milioane care sunt de fapt 18.1? Asta da rotunjire intr-un sistem matematic nou inventat. Dacă adăugăm cele 5 milioane plecati în afara tării aflăm ca România a avut peste 24 de milioane.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.