Guvernul prelungește până la finalul anului perioada în care statul va acoperi indemnizația de 75% din salariu

bani, lei, finante, bancnote, pensie Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Guvernul va prelungi până la finalul anului perioada în care statul va acoperi indemnizația de 75% din diferența dintre salariul de bază brut lunar, potrivit unui document publicat la Ministerul Muncii.

De asemenea, Guvernul a adoptat în aprilie un act normativ prin care acordă o indemnizație de 75% din salariul de bază angajaților trimiși în șomaj tehnic de către firmele afectate direct sau indirect de războiul din Ucraina. Poți vedea citi aici integral despre actul normativ.

Potrivit documentului, măsurile continuă să se aplice ulterior datei de 8 iunie 2022, dar nu
mai târziu de 31 decembrie 2022, având în vedere contextul economic internațional generat de creșterea inflației la niveluri record și alimentat de întreruperea importului şi exportului de produse din şi către Ucraina, Federaţia Rusă şi Belarus, din cauza războiului.

„Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind prelungirea aplicării ulterior datei de 8 iunie 2022, dar nu
mai târziu de 31 decembrie 2022 a măsurilor prevăzute la art 1 și art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul
situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru
stimularea creşterii ocupării forţei de muncă are ca sursă iniţiativa ministerului, în acord cu
prevederile Hotărârii Guvernului nr.23/2022 din 5 ianuarie 2022 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale”, se arată în document.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: