Guvernul portughez vrea să vândă o participaţie majoritară din compania aeriană de stat TAP

TAP Air Portugal Sursa foto: Facebook/TAP Air Portugal

Guvernul portughez a anunţat joi că intenţionează să vândă o participaţie majoritară, de cel puţin 51%, în compania aeriană de stat TAP, după ce cabinetul a aprobat procesul de privatizare, în vederea dezvoltării sectorului aviatic naţional, transmit AP şi Reuters, citate de Agerpres.

“Decretul emis de Guvern indică obiectivele pentru creşterea TAP şi a sectorului aviatic naţional, utilizarea mai bună a aeroporturilor naţionale şi preţurile practicate”, le-a spus jurnaliştilor ministrul de Finanţe, Fernando Medina.

Angajaţii TAP vor primi încă 5% din acţiuni iar participaţia care va rămâne la stat va fi determinată în curând. Licitatorii trebuie să fie companii mari implicate în sectorul aviatic, nu investitori cu caracter strict financiar, a explicat Medina.

Directorul general al grupului IAG, Luis Gallego, a afirmat că viitoarea privatizare a companiei aeriene portugheze de stat TAP “ar putea fi interesantă” pentru compania sa, în funcţie de condiţii. IAG deţine operatorii aerieni British Airways, Iberia, Aer Lingus şi Vueling.

Şi alte două mari companii aeriene – Lufthansa şi Air France-KLM – şi-au exprimat interesul în preluarea TAP.

“Există companii aeriene interesate şi interesul lor este public, ceea ce reprezintă un semn pozitiv pentru succesul operaţiunii”, a explicat ministrul de Finanţe, subliniind “legăturile privilegiate” cu lumea vorbitoare de portugheză, inclusiv ţări ca Brazilia, Angola şi Mozambic.

Dosarul complet al privatizării, cu termenii şi cerinţele, va fi aprobat până la finalul anului, iar tranzacţia ar urma să fie finalizată anul viitor, a declarat Medina.

În primul semestru din 2023, TAP a transportat 7,58 milioane de pasageri, un avans de 30% faţă de perioada similară din 2022, dar uşor sub nivelul de dinaintea pandemiei, chiar dacă numărul de turişti este deja peste nivelul din 2019. De asemenea, compania a raportat un profit net de 23 milioane de euro în primele şase luni din acest an, faţă de pierderi de 202 milioane de euro în urmă cu un an, şi se aşteaptă la rezultate foarte bune pe ansamblul acestui an.

TAP are peste 11.000 de angajaţi, deţine peste 90 de aeronave care zboară către mai mult de 80 de destinaţii, mai ales în Europa, Brazilia, Statele Unite şi Africa.

Guvernul portughez este acţionar unic la TAP, companie care a trecut printr-un proces de restructurare, în cadrul unui plan de salvare în valoare de 3,2 miliarde de euro, aprobat de Bruxelles.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: