Guvernul ar putea lua decizia de a elimina contribuţia de 10 % pusă pe concediile medicale, în sedința de săptămâna viitoare 

concediu medical Sursă foto: Pixabay

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat joi că decizia privind eliminarea contribuţiei de 10 % pusă pe concediile medicale de la 1 ianuarie este posibil să se ia în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, scrie News.ro.

Mihai Constantin a declarat, după şedinţa de Guvern, despre un calendar pentru eliminarea acelei contribuţii de 10 % pusă pe concediile medicale de la 1 ianuarie, că „acest calendar este cât de repede se poate”.

„Este posibil să se întâmple chiar în viitoarea şedinţă de guvern, responsabil fiind Ministerul Finanţelor pentru această speţă. Decizia este luată, a fost comunicată în spaţiul public este şi oportună după cum s-a precizat deja şi dacă nu mă înşel următoarea şedinţă de guvern va avea loc vinerea viitoare şi este foarte probabil să avem decizia până atunci”, a anunţat Constantin.

Întrebat dacă în primă fază vor fi scutiţi doar pacienţii oncologici şi mamele gravide, purtătorul de cuvânt al Guvernul a precizat că „se foloseşte deja termenul de boli cronice grave, care nu lasă alternativa unui concediu medical absolut justificat”.

„E posibil, aşadar, ca dincolo de sfera oncologică să fie cuprinse şi alte categorii, dar în clipa aceasta nu ştiu să precizez cu exactitate”, a spus Mihai Constantin.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.