Economia Rusiei nu poate supravieţui la infinit pe baza rezervelor financiare şi va trebui să se transforme pentru a face faţă impactului sancţiunilor internaţionale, a declarat luni guvernatorul Băncii Centrale a Rusiei, Elvira Nabiullina, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În cel mai important discurs ţinut de la invadarea Ucrainei de către Rusia la 24 februarie, Nabiullina a spus că va fi nevoie de doi ani pentru ca inflaţia să revină la ţinta de 4% a Băncii Centrale.

„Perioada în care economia poate trăi pe baza rezervelor este limitată. Şi deja în trimestrul al doilea şi al treilea vom intra într-o perioadă de transformări structurale şi de căutare de noi modele de business”, a spus Elvira Nabiullina.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Sancţiunile internaţionale au afectat în principal piaţa financiară „dar acum vor începe să afecteze din ce în ce mai mult economia”, a subliniat Nabiullina.

„Principalele probleme vor fi asociate cu restricţiile impuse importurilor şi logisticii schimburilor externe, iar în viitor cu restricţiile impuse exporturilor”, a adăugat guvernatorul Băncii Rusiei.

Potrivit oficialului, companiile ruseşti vor fi nevoite să se adapteze. „Producătorii ruşi vor fi nevoiţi să caute noi parteneri, lanţuri logistice, sau să facă trecerea la realizarea de produse din generaţiile trecute”, a spus Nabiullina. Exportatorii vor trebui să caute noi parteneri şi aranjamente logistice iar “asta va necesita timp”, a apreciat Nabiullina.

Guvernatorul Băncii centrale a menţionat mai multe măsuri pentru a ajuta economia să se adapteze. De exemplu, Banca Rusiei analizează flexibilizarea vânzărilor de valută de către exportatori şi de asemenea testează emiterea de ruble digitale pentru a permite ruşilor să facă transferuri între portofelele digitale. Primele teste pentru aceste proiecte sunt prognozate a se derula în a doua jumătate a acestui an, a spus Nabiullina.

Imediat după impunerea sancţiunilor internaţionale, Banca Centrală a Rusiei a dublat dobânda de referinţă până la 20% însă la începutul acestei luni a redus costul creditului până la 17%, pe fondul mediului economic dificil şi a încetinirii inflaţiei.