Grupul elveţian Nestle vrea să investească 42 milioane de dolari într-o nouă fabrică de producție în vestul Ucrainei

Nestle Sursa foto: Nestle.com

Grupul elveţian Nestle a anunţat luni că va investi 40 de milioane de franci elveţieni (42,88 milioane de dolari) într-o nouă facilitate de producţie în vestul Ucrainei, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Nestle este una dintre puţinele companii internaţionale care anunţă noi investiţii în Ucraina, de când Rusia a invadat ţara, în februarie 2022.

„Aceasta este o decizie importantă pentru Nestlé, luată într-un moment foarte dificil pentru ţară. Obiectivul îl reprezintă crearea unui hub alimentar şi culinar, asigurarea de locuri de muncă şi aprovizionarea clienţilor din Ucraina şi din întreaga Europă cu produse de înaltă calitate”, a afirmat Alessandro Zanelli, director general Nestlé pentru sud-estul Europei.

Invazia Rusiei a afectat semnificativ economia Ucrainei, care ar urma să înregistreze anul acesta un declin de 35%, conform previziunilor FMI.

Nestle, care are deja aproximativ 5.800 de angajaţi în Ucraina, intenţionează să angajeze încă 1.500 de persoane la noua facilitate din oraşul Smolyhiv, în regiunea Volyn.

Nou unitate, care va aproviziona atât Ucraina cât şi Europa, va produce sosuri reci, condimente, supe şi mâncare instant.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: