Grecia va rambursa înainte de scadenţă unele împrumuturi oferite de statele din zona euro

grecia steag Sursa foto: pixabay.com

Grecia va rambursa luna viitoare, înainte de scadenţă, împrumuturi în valoare de 5,3 miliarde de euro acordate de ţările din zona euro în cadrul primului pachet de asistenţă financiară, iar autorităţile de la Atena speră să procedez la fel și în 2024, au declarat marţi pentru Reuters mai mulţi oficiali din Ministerul elen de Finanţe, transmite Agerpres.

Ţările din zona euro şi Fondul Monetar Internaţional au acordat Greciei împrumuturi cu o valoare totală de peste 260 de miliarde de euro, în perioada crizei datoriilor, care a început în 2009 şi a durat aproximativ un deceniu. Cel de-al treilea pachet de asistenţă financiară acordat Greciei a expirat în 2018.

“În data de 15 decembrie vom rambursa, anticipat, credite în valoare de 5,3 miliarde de euro către ţările din zona euro”, a dezvăluit un oficial din Ministerul elen de Finanţe, adăugând că este vorba de împrumuturi care urmau să ajungă la maturitate în 2024 şi 2025.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

În cursul acestui an, Grecia şi-a redobândit un rating suveran de tip investment grade (recomandat pentru investiţii-n.r.) după 13 ani în care a fost retrogradată în categoria “junk”.

Anul trecut, Grecia a rambursat creditele acordate de FMI, care între 2010 şi 2014 i-a furnizat împrumuturi în valoare de 28 de miliarde de euro, cu doi ani înainte ca împrumuturile să ajungă la termen. De asemenea, Grecia a rambursat anticipat împrumuturi în valoare de 2,7 miliarde de euro către partenerii din zona euro şi speră să continue pe acelaşi drum în 2024.

“Am putea rambursa anticipat şi mai multe împrumuturi bilaterale în cursul anului următor” a spus un al doilea oficial din Ministerul elen al Finanţelor, fără a oferi detalii cu privire la sume sau calendar.

În total, ţările din zona euro au împrumutat Greciei 53 de miliarde de euro cu prilejul primul pachet de asistenţă financiară, cu maturităţi care se prelungesc până în 2041. Odată cu plăţile preconizate pentru finalul acestui an, Grecia va rambursa împrumuturi în valoare de 13 miliarde de euro.

După ce a pus capăt asistenţei financiare în 2018, Grecia s-a bazat în exclusivitate pe pieţele de obligaţiuni pentru a-şi acoperi nevoile de finanţare. Autorităţile de la Atena intenţionează să împrumute şapte miliarde de euro de pe piaţă în 2024.

Grecia are în prezent o rezervă de lichiditate de peste 35 de miliarde de euro graţie unor venituri peste aşteptări din taxe, creşterii economice solide şi surplusurilor bugetare primare.

În 2024, Grecia ar urma să înregistreze o creştere economică de 2,9%, după un avans de 2,4% în acest an, dublu faţă de media din zona euro. De asemenea, autorităţile de la Atena mizează anul viitor pe un surplus bugetar primar de 2,1% din PIB graţie investiţiilor mai mari şi veniturilor solide din turism.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: