GRAFIC Investițiile străine în România aproape s-au dublat în ultimul deceniu și au trecut de pragul de 100 de miliarde de euro. De ce suntem încă mult în urma unor vecini din regiune? Problemele cu infrastructura și digitalizarea, piedici în calea altor proiecte

Sursa: Unsplash Sursa foto: Unsplash

Investițiile Străine Directe au ajuns în 2021 la 100,3 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creștere de 91% față de 2010. Este cea mai mare creștere din regiune, dar suntem încă mult în urma Poloniei și Cehiei, arată datele sintetizate de echipa de economiști a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj, care derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor. Cei mai mari investitori sunt Germania, Austria și Franța. De ce rămânem în urma altor state, în ciuda creșterilor, și de ce contează acest indicator în economia națională? Câteva răspunsuri, în analiza care urmează.

România a trecut în anul 2021 de pragul de 100 de miliarde de euro în privința soldului investițiilor străine directe (ISD), conform datelor Băncii Naționale a României, înregistrând o creștere continuă în ultimul deceniu. Față de 2010, creșterea a fost de 91%, ceea ce este echivalentul unei majorări cu 47,7 miliarde de euro a soldului ISD. Economiștii traduc aceste cifre în ideea că România a fost și continuă să fie în general o locație atractivă pentru investitorii străini.

Chiar și cu acest ritm de creștere record, România rămâne în urma altor state din regiune.

“Această creștere de +91% este în același timp și cea mai mare rată de creștere comparativ cu țările din Europa de Este membre ale UE. Nivelul absolut al investițiilor străine în România însă este semnificativ mai scăzut decât în Polonia și Cehia, și depășește doar la limită soldul ISD al Ungariei, o economie comparativ mai mică decât al României. Pe de altă parte, Slovacia și Bulgaria se află clar în urma României atât în termeni absoluți, cât și în privința ritmului de creștere a ISD. Această comparație relevă faptul că mai sunt multe aspecte de îmbunătățit până când România poate deveni clar opțiunea numărul 1 a investitorilor când vine vorba de această parte a Europei. Dintre aceste aspecte subliniem subdezvoltarea infrastructurii de transport și logistică, aspect ce necesită o îmbunătățire substanțială pentru a atrage mai mulți investitori în țară, respectiv digitalizarea sectorului public și privat, aspect în care România se află pe ultimul loc printre toate țările UE”, menționează, pentru Economedia, Szász Levente, coordonatorul proiectului de cercetare economică și prodecan al FSEGA.

Despre cum România e în coada listei europene la digitalizare citiți mai multe AICI

 

 

“Multinaționalele rele”?

Economiștii explică și de ce sunt importante investițiile străine directe, în contextul în care companiile multinaționale sunt adesea criticate, și nu doar la noi, pentru faptul că ar exploata resursele materiale și umane mai ieftine ale unei țări sau pentru că plătesc impozite și taxe mai avantajoase, iar o mare parte profitului lor este utilizat sau investit în afara granițelor țării gazde. “Aceste critici sunt cel puțin parțial justificate, dar fac parte din mecanismele normale ale funcționării economiei de piață: companiile multinaționale caută locații unde pot avea acces la resurse – materiale, umane, cunoștințe, piață de desfacere – în condiții cele mai avantajoase și își repartizează profitul la nivel global, în funcție de necesitățile întregii companii, optimizând aceste activități la nivel supranațional”, explică Szász.

Pe de altă parte, investițiile se reflectă pozitiv în economia țării. “Cercetătorii în economie au arătat în mai multe studii faptul că ISD-ul poate contribui direct la dezvoltarea economică a unei țări, creează noi locuri de muncă și au și un așa numit efect „spillover” care este un fel de catalizator pentru economie: în jurul acestor investiții se pot forma lanțuri de furnizori locali, incluzând companii locale, care creează noi locuri de muncă și un surplus de valoare-adăugată economică în cadrul țării. Un  alt aspect crucial prin prisma dezvoltării economice este că aceste companii deseori aduc cunoștințe și know-how de ultimă generație în țară, contribuind astfel la creșterea productivității companiilor, ceea ce este o premisă fundamentală a dezvoltării economice. ISD au un efect pozitiv și la nivel macrofinanciar, reprezentând un influx de valută, ceea ce contribuie la reducerea deficitului de cont curent al balanţei de plăţi al României”, explică reprezentanții Romanian Economic Monitor.

Care sunt perspectivele în contextul actual?

În contextul actual al crizelor multiple în care ne aflăm (post-pandemie, sincope în lanțurile globale de aprovizionare, război, criză energetică) România ar putea deveni o locație atrativă pentru relocarea unor activități din lanțurile valorice globale, consideră cercetătorii.

“Cei mai importanți investitori străini în România provin în general din țări europene, singura țară din top 5 din afara Europei fiind SUA, iar Germania este cel mai important partener în acest sens, cu o contribuție de aproape 15% la totalul investițiilor străine acumulate în România. O dată cu ieșirea la iveală a vulnerabilității lanțurilor globale de aprovizionare în ultimii doi ani, companiile multinaționale caută furnizori alternativi cu riscuri reduse și mai apropiați de piețele sau țara de origine a acestora. În acest context, sprijinit și de o dezvoltare mult sperată a infrastructurii, a digitalizării și a contextului de business, România poate deveni o locație atractivă pentru relocarea unor activități din cadrul lanțurilor globale de aprovizionare”, consideră Szász.

2022 a venit cu noi creșteri ale investițiilor

Investiţiile străine directe au crescut și în prima jumătate a anului, mai precis cu 21,47%, până la 4,379 miliarde de euro, comparativ cu 3,605 miliarde euro în perioada similară din 2021, conform datelor Băncii Naţionale a României. Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 4,379 miliarde de euro (comparativ cu 3,605 milioane euro în perioada ianuarie – iunie 2021, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 3,115 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 1,264 miliarde de euro.

Intenții de investiții în regiune

România se situează, la nivel european, pe locul 4 din perspectiva intenţiilor de investiţie în anul următor, după Portugalia, Marea Britanie şi Lituania, fie că este vorba de înfiinţarea de noi afaceri sau de extinderea unora deja existente, arată un studiu EY.

Conform opiniei investitorilor, sectoarele viitorului în România sunt: tehnologia informaţională media şi telecomunicaţii; industria bunurilor de consum, incluzând agribusiness; industria auto cu ramurile conexe. Bogdan Ion a precizat că aceste sectoare au fost menţionate ca sectoare cheie şi în studiul anterior.

Potrivit studiului, România a rămas o destinație preferată pentru investitori, în Europa de Est, după doi ani de pandemie și având în vedere situația din Ucraina. România s-a clasat pe locul al 16-lea (4%) din 32 de țări în clasamentul țărilor cele mai atractive pentru investiții în 2022, depășind țări precum Ungaria (2%) şi Republica Cehă (2%) și se află aproape de Polonia, al cărei procentaj este de 6%.

În 2022, 56% dintre companiile străine intenționează să înființeze sau să își extindă operațiunile din România, ceea ce plasează această țară pe locul al patrulea, la egalitate cu Franța și în urma Portugaliei (62%), Lituaniei (60%) și Regatului Unit (58%). Totodată, România se situează deasupra mediei europene, care este de 53%.

Cu toate acestea, România ar trebui să își concentreze atenția asupra perspectivelor pe termen lung, în următorii trei ani, având în vedere prognozele, care arată că atractivitatea va scădea de la 41% în 2021 la 34% în 2022 notează analiza EY.

Pe de altă parte, România se află abia pe locul 10 în topul destinații din Europa pentru investiții străine directe (ISD) în greenfield, cu 215 proiecte în 2021, potrivit unei analize realizate de GlobalData și Investment Monitor. Investițiile greenfield sunt acele investiții care se dezvoltă de la zero, pe un teren care nu are deja o infrastructură existentă și unde marile companii pot construi unități de producție.

Țara noastră a înregistrat o creștere a nivelurilor de investiții cu 34,4% față de 2020, printre cele mai mari creșteri alături de Italia (69,1%), Irlanda (57,3%) și Marea Britanie (47%). Însă România este în continuare pe ultimul loc, înregistrând doar 2,7% din investițiile străine directe din Europa.

Cine a venit recent, cine ar mai veni?

Pe parcursul anului, o serie de companii străine și-au arătat interesul pentru investiții în România.

Germanii pregătesc și alte investiții

Gigantul german Daimler pregătește o investiție în valoare de 674,4 milioane de lei în România, pentru care a cerut ajutor de stat de 185,4 milioane de lei, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor. Investiția va fi derulată prin firma Star Assembly, prin care concernul german operează două filiale, în Sebeș și în Cugir. Ministerul Finanțelor nu precizează însă în ce constă investiţia nemţilor.

În mai, reprezentanții Mercedes Benz au transmis că intenționează să dezvolte proiecte pentru trecerea la producția de componente destinate vehiculelor electrice, prin investiții majore în perioada următoare. Compania a primit deja sprijin în valoare de 35 de milioane de euro sub forma ajutorului de stat, fonduri de care compania a beneficiat pentru achiziționarea utilajelor. Investiția Daimler este una dintre cele patru investiții, dintr-un total de 193, care intră în analiza Finanțelor pentru a primi ajutor de stat.

În primăvară se vehicula că grupul german Varta, unul dintre cei mai mari producători mondiali de baterii pentru automobile, industriale și de consum, vizează România ca locație pentru o unitate de producție de baterii pentru mașini electrice, o investiție ce se va ridica la 1 miliard de euro. Țara noastră ar putea finanța cu fonduri europene anumite componente ale investiției. Anunțul a fost făcut de către Roxana Mînzatu, secretar de stat în Ministerul Investițiilor si Proiectelor Europene MIPE. Mai multe AICI

Oradea a semnat în iunie cea mai mare investiție consemnată până acum în parcurile industriale, în valoare de 125 milioane de euro, cu producătorul german de echipamente electrice STIHL, potrivit unui anunț al primarului Florin Birta. Compania vrea să construiască în Parcul Industrial Eurobusiness I, o nouă locație de producție pe o suprafață de teren de aproximativ 15 ha.

Continental și-a deschis oficial în vară noul centru de cercetare și dezvoltare de la Timișoara cu o capacitate de până la 1.700 de locuri. În acest spațiu funcționează și o zonă de testare și validare completă a produselor dezvoltate în cadrul companiei. Investiția anunțată în noua clădire este de peste 33 de milioane de euro, iar în noul centru de cercetare și dezvoltare de la Timișoara, angajații vor proiecta tehnologii de dezvoltare pentru industria auto.

Miza pe “Verde”

Au fost anunțuri și în ceea ce privește energia “verde”

Grupul EDP Renewable, al patrulea cel mai mare producător de energie regenerabilă din lume, anunță că este pregătit să investească într-o producție suplimentară de până la încă 1.000 de MW în România. Reprezentanții grupului au participat la o întâlnire cu premierul Nicolae-Ionel Ciucă. EDP Renewable a investit până acum 750 de milioane de euro în România, iar potrivit reprezentanților companiei aceste investiții au permis dezvoltarea unor proiecte majore de energie verde, cu o capacitate totală instalată de peste 500 MW.

Dezvoltatorul de parcuri fotovoltaice lituanian Green Genius, membru al grupului Modus, a anunțat la începutul anului că intenționează să construiască în România, până în 2025, centrale solare fotovoltaice cu o putere instalată totală de peste 500 MW. Potrivit reprezentanților Green Genius, compania își propune să investească aproximativ 450 de milioane de euro în acest proiect.

Toamnă cu proiecte în producție

La finalul lunii trecute, gigantul american PepsiCo a anunţat o investiţie în valoare de 100 de milioane de dolari în trei linii de producţie operaţionale şi un nou depozit automat, capabilităţi de automatizare şi un nou masterplan în fabrica sa de snack-uri din Popeşti-Leordeni. Investiţia urmează să fie finalizată până în 2024.

Tot în septembrie s-a făcut public faptul că Tesla Group, o companie cehă din domeniul producției de baterii și sisteme energetice (a nu se confunda cu gigantul american Tesla – n.r.), va ridica o fabrică de producție baterii pentru stocarea energiei la Brăila, inclusiv baterii auto, o investiție de 90 de milioane euro care va fi inaugurată peste doi ani, în 2024, potrivit primarul din localitate, Viorel Marian Dragomir. Mai multe AICI

Booking Holdings, grup care deține și platforma de rezervări turistice Booking.com, a inaugurat în această lună un centru de excelență în București, primul de acest fel deschis de companie la nivel mondial, în care a anunțat că va investi 100 de milioane de euro, în cinci ani, inclusiv 2022.

Tot în producție, o nouă fabrică de tractoare ar urma să fie construită în vestul țării, la Ghioroc, în județul Arad,  investiția ridicându-se la peste 400 de milioane de euro, iar primul tractor va ieși pe poarta uzinei în luna octombrie 2023, informează Economica. Compania austriacă Syn Trac este cea care va începe construirea fabricii, iar aici vor lucra circa 600 de locuri de muncă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: