GRAFIC. Creșterea salariilor nu mai ține pasul cu inflația. Cum au evoluat în ultimii doi ani indicatorii care creionează puterea de cumpărare a românilor?

bani salarii Foto: Pexels

Statisticile arată creșterea salariilor cu peste 10% în interval de un an, dar, dacă ținem cont de majorările semnificative ale prețurilor din ultimele luni, în termeni reali, vorbim de o scădere de peste 2% a veniturilor. “Creșterea salariului mediu nu mai poate ține pasul cu rata inflației”, sintetizează cercetătorii Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj. Economiștii din echipa Romanian Economic Monitor au realizat, la solicitarea Economedia, tabloul evoluției celor doi indicatori – inflație/ salariu mediu și explică încotro ne-am putea îndrepta.

În februarie 2020, cu o rată a inflației de 3,1%, creșterea anuală a salariului mediu era de 9,2%. Chiar și la începutul acestui an încă mai puteam vorbi de o creștere reală a veniturilor, chiar dacă mai mică: inflația ajunsese deja la 8,5% în februarie 2022, iar salariul mediu înregistra o creștere anuală de 10,6%. În aprilie deja creșterile salariale nu mai țin pasul cu inflația.

Mai precis, în luna aprilie, câștigul salarial mediu net în România a ajuns la 3967 de lei, în creștere de 11,4% față de anul precedent. În aceeași lună rata inflației a ajuns la 13,8%, ceea ce înseamnă că în termeni reali salariul mediu net de fapt a scăzut în ultimul an.

 

 

 

“În ultima perioadă, rata inflației a depășit în general rata de creștere a câștigului salarial mediu net în România, ceea ce înseamnă că valoarea reală a salariilor a scăzut de fapt. Conform celor mai recente date din Aprilie 2022, salariul mediu net în România a ajuns la 3967 de lei, în creștere cu 11,4% față de aceeași lună a anului precedent, însă având în vedere rata ridicată a inflației anuale de 13,8%, puterea de cumpărare a salariilor în general a scăzut de fapt. Astfel, presiunile inflaționiste au un impact din ce în ce mai semnificativ și palpabil în rândul populației“, menționează Szász Levente, coordonatorul proiectului de cercetare economică și prodecan al FSEGA.

Echipa de cercetare estimează că rata inflației își va atinge punctul maxim în acest an undeva pe parcursul celui de-al treilea trimestru, după care ne putem aștepta la o scădere treptată și destul de lentă a inflației.

“Chiar dacă în momentul de față creșterile salariale nu mai pot ține pasul cu inflația galopantă, estimăm că, după moderarea creșterii inflației, pe la sfârșitul acestui an, salariile vor putea avea un nou trend ascendent și în termeni reali. Scăderea salariilor în termeni reali este de fapt un fenomen global în contextul inflaționist actual, dar, conform estimărilor noastre, această perioadă este una de tranziție. Există șanse ca, după ce statele reușesc să țină sub control creșterea inflației, salariile reale să poată intra din nou pe un trend de creștere, atât pe plan global, cât și în România”, spune reprezentantul Romanian Economic Monitor.

Există în continuare riscuri reale la nivel mondial, instituțiile financiare și reprezentanții mediului de afaceri vorbesc tot mai des de perspectiva recesiunii în unele țări și de “spectrul” stagflației. Mai multe AICI, AICI și AICI

Salarii și salarii reale în România (date INS)

În luna aprilie 2022, câştigul salarial mediu net a fost 3967 lei, în creștere faţă de luna precedentă cu 30 lei (+0,8%), arată datele Institutului Național de Statistică. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (9746 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2120 lei). Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 11,4%.

Cum arată câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum? Indicele câştigului salarial real a fost 97,9% ȋn luna aprilie 2022 față de luna aprilie 2021. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 227,5%, cu 6,7 puncte procentuale maimic decât cel înregistrat în luna martie 2022.

Cu câți bani trebuie să se descurce o gospodărie din România? O treime din consumul gospodăriilor merge înspre alimente

Veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul I 2022, în termeni nominali, 6227 de lei pe gospodărie şi 2476 lei pe persoană, arată datele INS. Cheltuielile totale ale populaţiei, au fost, în trimestrul I 2022, în medie, de 5324 lei lunar pe gospodărie (2117 lei pe persoană) şi au reprezentat 85,5% din nivelul veniturilor totale

Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi pentru acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.). – cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau pentru construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi de echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,2%).

Conform clasificării standard pe destinaţii a cheltuielilor de consum (COICOP), produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut, în trimestrul I 2022, în medie, 33,1% din consumul gospodăriilor.

 

Grafic INS

 

Angajații nu primesc măriri salariale și, dacă le primesc, acestea sunt sub rata inflației

Chiar și în actualele condiții de piață și a creșterilor de prețuri pe toate liniile, doar o parte dintre angajații români au primit măriri salariale de la începutul anului. În 90% din cazuri, acestea au fost însă sub rata inflației. Această situație a dus la o scădere semnificativă a puterii de cumpărare, chiar și de 50%, conform unui sondaj realizat pe platforma de recrutare BestJobs, publicat în iunie.

Doar 37% dintre respondenți au primit o mărire salarială de la începutul anului și alți 12% au fost sprijiniți de angajator prin beneficii extrasalariale, precum tichete de masă sau prime ocazionale. Restul de 51% nu au beneficiat de nicio creștere a venitului lunar care să-i ajute în lupta cu inflația, dar un sfert au primit promisiunea unei majorări salariale din partea angajatorilor, care însă nu s-a materializat până în prezent, arată analiza.

Atât angajații care nu au primit o creștere salarială, cât și cei pentru care mărirea nu acoperă nivelul inflației spun că se gândesc să aplice și la alte joburi pentru a compara ofertele salariale (aproape 44%), iar peste 19% dintre respondenți au în plan să discute cu angajatorul pentru a găsi soluții.

„Chiar dacă cele mai recente date statistice oferite de INS arată o creștere a câştigului salarial mediu net de 11,4% pentru luna aprilie 2022, realitatea este că angajații resimt mult mai puternic decalajul dintre nivelul salariului și cel al prețurilor de pe piață. Situația nu este mai strălucită nici de partea angajatorilor, întrucât se văd nevoiți să suplimenteze bugetele de salarii sau să adopte noi strategii care să le permită să își mențină nivelul de producție. Chiar și în ciuda acestor presiuni economice, piața muncii este în cel mai dinamic punct în care a fost în ultimii doi ani și jumătate, atât din punct de vedere al ofertelor, cât și din cel al aplicărilor, iar această mobilitate nu poate fi decât un semn bun pentru economia românească”, spunea Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Care creștere,aia din pix sau promisiunile nu țin de foame!statul e dator la unii de ani de zile iar banii pentru pensiile politicienilor și primarilor s-au dat în 2-3 zile! rușine!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.