Transportatorii de mărfuri vor putea tranzita vama provizorie de la Bumbăta-Leova între România și Republica Moldova din iulie după ce se termină toate lucrările din punctul provizoriu de frontieră, a anunțat marți, după inaugurarea podului peste Prut, directorul CNAIR, Cristian Pistol. Podul pe care l-a amenajat MAPN din pontoane și vama provizorie de la Bumbăta-Leova au fost inaugurate marți, 23 mai cu fanfară, într-o ceremonie oficială de la care nu au lipsit vicepremierul Sorin Grindeanu(la prima vizită în Basarabia), ministrul de interne, Lucian Bode și ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale din Republica Moldova, Lilia Dabija.
Pentru operaționalizarea vămii care va mai reduce aglomerația de la Albița, CNAIR a preluat un Drum Comunal și a construit un drum de legătură de 3 kilometri : ,,Prin Punctul provizoriu de Trecere a Frontierei vor putea tranzita în prima fază autovehicule de maximum 3,5 t. După finalizarea lucrărilor în data de 30 iunie, va avea acces prin acest Punct de Trecere și traficul greu. Am construit în timp record drumul de legătură de la DN 24 A la Podul Provizoriu, cu o lungime de 2,8 km, am reparat DC 41, am amenajat intersecția DN24A cu DC 41 și platforma Punctului de Trecere a Frontierei, am efectuat lucrări de traversare a digului și am realizat legătura la podul de pontoane. MApN a construit podul de pontoane cu o lungime de 135 de metri care traversează Prutul, asigurând legătura între România și Republica Moldova.” -Cristian Pistol.
La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu spune că la Bumbăta va fi construit un nou pod rutier definitiv : ,,Astăzi a avut loc deschiderea noului punct vamal provizoriu de la granița României cu Republica Moldova, la Bumbăta (comuna Vetrișoaia), în județul Vaslui. Acest punct vamal va funcționa până la darea în trafic a noului pod împreună cu punctul de frontieră, pentru care au fost deja depuse ofertele și se află în curs de evaluare – 𝗻𝗼𝘂𝗹 𝗽𝗼𝗱 𝗿𝘂𝘁𝗶𝗲𝗿 𝗕𝘂𝗺𝗯𝗮𝘁𝗮 (𝗥𝗢) – 𝗟𝗲𝗼𝘃𝗮 (𝗠𝗗). Atât punctul provizoriu de trecere a frontierei, cât și noul pod cu punct vamal definitiv, sunt și vor fi amplasate acolo unde a existat un pod peste Prut, din care se mai văd încă pilonii de susținere, pod care a fost dinamitat de către ruși după ce au ocupat Basarabia”
Pentru proiectarea a 3 poduri rutiere noi peste Prut, conform planului comun de acțiuni care vizează creșterea capacității de transport între România și Republica Moldova, până la termenul limită de depunere, au fost depuse 3 oferte de către SC Total Business Land SRL. Este vorba de depunerea ofertelor pentru proiectarea următoarelor poduri rutiere peste Prut, pentru care ofertantul are la dispoziție câte 6 luni pentru fiecare contract și o valoare cumulată estimată la 1.512.606 lei, fără TVA:
-Pod nou Stânca-Costești
-Pod nou Bumbăta-Leova
-Pod nou Fălciu-Leca. În cadrul acestor obiective de investiții, se vor implementa cel puțin următorii indicatori tehnico-economici:
–pod rutier nou
–drum de legătură la infrastructura existentă
–Albița (RO) – Leușeni (MD): lucrările presupun demolarea podului vechi și reconstrucție pod nou pe 4 benzi
–Sculeni (RO) – Sculeni (MD)
–Oancea (RO) – Cahul (MD)
–Construcția unui pod nou la nivel de autostradă:
–Ungheni (RO) – Ungheni (MD)”
Pod Bumbăta. Sursa Foto : Poliția de frontieră/Ministerul Transporturilor