Expertul Dumitru Chisăliță: Reglementarea pieţei de energie ar însemna anularea contractelor, îngheţarea investiţiilor, creşterea importurilor şi penalizarea României de către UE

contor, energie electrica, curent Sursa foto: Parlamentul European

O reîntoarcere la piaţa reglementată de energie şi gaze este foarte complicată şi periculoasă, pentru că ar însemna anularea contractelor care sunt acum în derulare, plata unor penalităţi către Uniunea Europeană, îngheţarea investiţiilor şi creşterea importurilor, a afirmat, luni, Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, citat de Agerpres.

„Nu se poate face o reglementare de la 1 aprilie a pieţei de gaze şi electricitate pentru că nu mai există cantităţi libere de contract, ca atare nu prea mai ai ce reglementa. Ai putea să forţezi lucrurile să anulezi nişte contracte, ceea ce este foarte complicat şi foarte periculos”, a explicat el, într-o întâlnire online cu presa.

În acelaşi timp, o reglementare ar putea determina o serie de efecte negative în lanţ, precum declanşarea unor infringementuri din partea Comisiei Europene, în urma cărora România va plăti penalităţi, precum şi îngheţarea investiţiilor.

„Reglementarea pieţei va determina creşterea importurilor de gaze, pe fondul depletării zăcămintelor existente şi al creşterii consumului care se aşteaptă în România şi ca urmare a scăderii investiţiilor care se vor face în România. Totodată, preţuri mici la gazul intern înseamnă exporturi mari de gaze naturale. Dacă am vrea să interzicem exporturile am ajunge la un alt infringement, la alte probleme. În plus, proiectele de eficienţă energetică nu vor mai fi rentabile, pentru că nimeni nu va mai fi interesat să-şi eficientizeze consumul şi să-şi diminueze costurile cu energia”, a mai spus Chisăliţă.

În acest context, Asociaţia Energia Inteligentă propune câteva măsuri urgente de reducere a preţurilor: reglementarea pentru 12 luni a marjei de profit lunare la nivelul furnizorilor şi producătorilor de energie, ceea ce va reduce preţurile de achiziţie şi vânzare gaze naturale, atât pentru contractele în derulare, cât şi pentru contractele noi încheiate; eliminarea pentru 12 luni a TVA şi a accizelor, ceea ce va reduce preţurile de vânzare gaze naturale, atât pentru contractele în derulare, cât şi pentru contractele noi încheiate; suspendarea Gas Release Program şi regândirea acestuia sub forma unor Best Practice, obligatorii a fi realizate la nivelul fiecărui producător pentru a creşte lichiditatea pieţei româneşti – va elimina un fals deficit de gaze în piaţă şi va contribui la reducerea preţurilor de achiziţie.

În plus, aria de aplicare a legii consumatorilor vulnerabili ar trebui să crească, astfel încât mai multe persoane să fie protejate.

De asemenea, este nevoie de controale la furnizori pentru a preveni şi depista măsurile abuzive din piaţă pe care unii dintre aceştia le practică în raport cu consumatorii.

În paralel, trebuie luate măsuri de asigurare a funcţionării pieţei de energie: impunerea unui nou model de impozitare progresist al supraprofiturilor furnizorilor şi producătorilor, dar cu scopul unic de a reduce nivelul preţului şi nu de a colecta bani la bugetul de stat; obligativitatea indicării marjei comerciale practicate de furnizori în contracte şi pe facturi.

Este necesară, de asemenea, aplicarea modelului pentru aplatizarea vârfurilor de cost din perioadele de iarnă cu transferul costurilor în perioada caldă.

ANRE şi operatori bursieri ar trebui să publice rapoarte săptămânale şi lunare, publicate până cel mai târziu a treia zi din săptămâna următoare şi a cincea zi din luna următoare privind preţurile medii săptămânale/lunare pentru diversele tipuri de produse din energie.

Totodată, este nevoie de măsuri de stimulare a reducerii pierderilor de energie şi creşterii eficienţei energetice la operatori şi consumatori, dar şi de separarea activităţii de trading de cea de furnizare, sub aspectul acţionariatului, contabilităţii şi managementului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: