Curtea de Conturi este în control la Ministerul Finanțelor pentru verificări în cazul împrumutului Blue Air, susține fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă care îi acuză pe miniștrii Sorin Grindeanu și Adrian Câciu că ar fi fost complici la ,,țeapa” luată de mii de români cu biletele Blue Air. Într-un interviu la Profit TV, Drulă a spus că Statul trebuie să clarifice cum s-a ajuns la prejudiciul de 300 de milioane de lei, împrumutul acordat în 2020 prin EximBank pe care Compania aeriană a anunțat că nu-l mai poate plăti, iar Ministerul Finanțelor a plătit anul acesta ratele Blue Air de aprox. 50 de milioane lei : ,,Grindeanu și Câciu au fost complici la țeapa luată de mii de români cu biletele Blue Air. Autoritățile statului trebuie să facă lumină în acest caz. Blue Air a trimis în decembrie 2021, imediat după, notificare domnului Grindeanu și domnului Câciu, spunând: „noi nu ne putem plăti rata, să o plătiți în locul nostru, ca garant. Ministerul Finanțelor (domnul Câciu) a plătit toate ratele lunare până astăzi, când vorbim, și le va plăti în continuare încă 54 de luni în locul Blue Air. S-au plătit în 2022 peste 50 de milioane de lei de Ministerul Finanțelor. A achitat ratele, fiind garant, ăsta este rolul garantului într-un contract de garantare, în locul Blue Air. Ce nu s-a întâmplat: în momentul în care a făcut prima plată domnul Câciu, din câte știu eu, în ianuarie 2022, deci în prima lună a acestui an, imediat trebuiau executate garanțiile, ipoteci sau garanții, același lucru, făcute în numele statului de Blue Air.”
Totodată Curtea de Conturi verifică de ce Statul nu a executat garanțiile și nu a preluat 75 % din pachetul de acțiuni Blue Air, conform prevederilor din împrumut. Chiar fosta conducere a operatorului aerian informa în vara anului trecut Ministerul Transporturilor că nu poate plăti și arăta posibilitatea ca Statul să intre în acționariatul Companiei : ,,Curtea de Conturi este în prezent în control la Ministerul Finanțelor, să vadă cum s-a ajuns ca statul să fie prejudiciat prin faptul că, fiind chemat ca garant, nu a executat garanțiile pe care, la rândul său, le are, pentru că asta efectiv este un prejudiciu. La domnul Câciu, presupun că este servilism de partid, deci l-a servit pe domnul Grindeanu fiind din același partid, din PSD: dom’le, nu executa, că altfel ajung eu proprietar la Blue Air și trebuie să muncesc.La domnul Grindeanu, acolo mi-e mult mai clar, foarte clar: a vrut doar să pună la adăpost, să nu aibă Blue Air în brațe, să nu se ocupe dumnealui. Autoritățile statului trebuie să facă lumină în acest caz.” a transmis Drulă.
Marți, pe 13 septembrie, la Parlament, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu care a refuzat invitația lui Drulă la Comisia de Transporturi spunea că încă din iulie-august 2021 Blue Air a informat Ministerul Transporturilor că nu mai poate plăti ratele, dar Drulă nu a făcut nimic pentru a rezolva problema (USR a ieșit din Guvern la începutul lunii septembrie).
Blue Air a anunțat că nu poate relua cursele mai devreme de 10 octombrie, dar potrivit informațiilor Economedia, unii dintre pasageri au primit notificări pentru anularea rezervărilor și după data de 10 octombrie.