Dolarul american, considerat o monedă refugiu în perioadele de incertitudini, a urcat luni la un nou maxim al ultimelor două decenii în comparaţie cu un coş de valute, susţinut de temerile privind o încetinire a economiei globale şi de aşteptările pentru majorări abrupte ale dobânzilor de către Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.
Pieţele financiare globale au continuat să analizeze datele peste aşteptări privind inflaţia din SUA, publicate vineri, care au condus la o creştere generalizată a aversiunii faţă de risc şi au alimentat aşteptările privind o înăsprire şi mai agresivă a politicilor.
Luni, obligaţiunile guvernamentale şi bursele din întreaga lume au avut o evoluţie negativă.
”Dolarul a continuat câştigurile de vineri deoarece riscurile se extind”, a declarat Brad Bechtel, şeful global pentru pieţe valutare la Jefferies, într-o notă.
Indicele dolarului american, care îşi urmăreşte performanţa acestuia faţă de alte şase valute majore, a crescut cu 0,6% la 105,04, după ce a urcat la cel mai ridicat nivel din decembrie 2002.
Traderii vor avea multe informaţii de analizat săptămâna aceasta, inclusiv întâlniri de politică monetară ale Fed, Băncii Anfliei şi Băncii Naţionale a Elveţiei.
Rezerva Federală a SUA este aşteptată să-şi majoreze rata cheie a dobânzii cu 0,5 puncte procentuale miercuri, iar unele bănci, inclusiv Barclays şi Jefferies, aşteaptă ca Fed să adopte o majorare de 0,75 puncte procentuale.
Luni, dolarul a scăzut cu 0,1%, la 134,25 yeni. Dolarul australian, văzut ca un indicator lichid al apetitului pentru risc, a scăzut cu 1,7%.
Lira sterlină a coborât la un minim al ultimei luni în raport cu dolarul, fiind sub presiunea vânzărilor după ce datele au arătat că economia Marii Britanii s-a contractat în mod neaşteptat în aprilie.
Tensiunile cu Uniunea Europeană cu privire la comerţul post-Brexit cu Irlanda de Nord au afectat şi lira sterlină, care a scăzut cu 1,4%, până la 1,2146 dolari pe unitate.
Bitcoin a coborât cu 20%, până la 23.350,5 dolari pe untiate, consemnând cea mai proastă zi din ultimii doi ani, după ce marea companie americană de creditare în criptomonede Celsius Network a îngheţat retragerile şi transferurile invocând condiţii ”extreme”, cel mai recent semn al modului în care turbulenţele pieţei financiare provoacă tulburări pe piaţa criptomonedelor.