Date BNR: Deficitul de cont curent al României s-a dublat, la 10 miliarde euro, în primele cinci luni. Datoria externă crescut cu 2,6 miliarde de euro, în primele cinci luni ale anului. Investițiile străine directe au crescut cu 1,3 miliarde euro

Palatul BNR Banca Națională a României Sursa foto: bnro.ro

Deficitul de cont curent al României a ajuns la 10,23 miliarde euro, în primele cinci luni ale acestui an, de aproape două ori mai mare ca în aceeași perioadă a anului trecut, când s-a situat la 5,68 miliarde euro.

În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 3,44 miliarde euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 505 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 1,56 miliarde euro, iar balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 35 milioane euro.

Și datoria externă totală a României a crescut în primele cinci luni, cu 2,66 miliarde euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 96,25 miliarde euro la 31 mai 2022 (70,1 la sută din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,9 la sută față de 31 decembrie 2021. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 mai 2022 nivelul de 41,02 miliarde euro (29,9 la sută din totalul datoriei externe), în creștere cu 9,6 la sută față de 31 decembrie 2021.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 14,6 la sută în perioada ianuarie – mai 2022, comparativ cu 16,4 la sută în anul 2021. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 mai 2022 a fost de 4,2 luni, în comparație cu 4,9 luni la 31 decembrie 2021.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 mai 2022 a fost de 78,1 la sută, comparativ cu 81,9 la sută la 31 decembrie 2021.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în Româniae au însumat 3,78 miliarde euro (comparativ cu 2,47 miliarde euro în perioada ianuarie – mai 2021), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 3,61 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 177 milioane euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: