Creșteri pe burse, după semnale că cea mai mare economie a lumii ar putea consemna creştere în trimestrul actual

bursa actiuni sursa foto: Pexels.com

Bursele au crescut vineri, la nivel global, iar dolarul a scăzut, în urma datelor privind creşterea consumului şi încetinirea inflaţiei în SUA, în luna aprilie, transmite agenția Reuters, citată de News.ro. Acestea ar putea fi două semne că cea mai mare economie a lumii ar putea consemna creştere în trimestrul actual.

Cheltuielile de consum, care reprezintă mai mult de două treimi din activitatea economică din SUA, au crescut cu 0,9% luna trecută şi, deşi inflaţia a continuat să fie ridicată în aprilie, aceasta a fost mai mică decât în ​​ultimele luni.

Indicele preţurilor pentru cheltuielile personale de consum (PCE) a crescut cu 0,2%, cel mai mic avans  înregistrat din noiembrie 2020.

Rezerva Federală a SUA, în minutele de la reuniunea sa din mai, publicată la începutul acestei săptămâni, a numit inflaţia o preocupare serioasă.

Majoritatea bancherilor centrali au susţinut două majorări de dobândă de jumătate de punct procentual în iunie şi iulie, în timp ce banca centrală încearcă să înăsprească politica monetară suficient pentru a încetini inflaţia fără a duce economia în recesiune.

Fed a sugerat, de asemenea, poesibilitatea unei pauze a creşterii dobânzilor mai târziu în cursul anului, dacă economia ar prezenta semne mai mari de slăbiciune.

Analiştii au considerat că datele privind cheltuielile şi inflaţia sunt încurajatoare şi susţin estimările de creştere economică pentru trimestrul al doilea, care sunt în mare parte peste un ritm anualizat de 2%.

Indicele acţiunilor mondiale MSCI, care urmăreşte acţiunile din 45 de ţări, a crescut cu 10,29 puncte, sau cu 1,61%.

Indicele paneuropean STOXX 600 a crescut cu 1,33%, cel mai mult din ultimele trei săptămâni.

Indicele britanic FTSE 100 a urcat cu 0,27%, la un maxim al ultimelor trei săptămâni şi a consemnat cea mai bună evoluţie săptămânală de la jumătatea lunii martie.

Acţiunile pieţelor emergente au avansat cu 1,96%. Cel mai larg indice al acţiunilor din Asia-Pacific al MSCI, din afara Japoniei, a închis în urcare cu 2,24% mai mare, în timp ce indicele Nikkei din Japonia  a crescut cu 0,66%.

Indicii bursieri de pe Wall Street au avut la rândul lor o evoluţie pozitivă.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: