Creşterea economiei zonei euro a accelerat în trimestrul al anului, la 0,7%, peste așteptări. Perspectivele regiunii sunt afectate de criza energetică

crestere economica grafic calcule Foto: Pexels/Pixabay

Creşterea economiei zonei euro a accelerat în trimestrul al anului, la 0,7%, cu mult peste aşteptările de 0,2%, dar perspectivele regiunii sunt afectate pe măsură ce Rusia continuă să reducă livrările de gaze, potrivit datelor Eurostat, transmite CNBC, citat de News.ro.

În primul trimestru, PIB-ul zonei euro a avansat cu 0,5%.

Cifrele contrastează puternic cu datele negative privind economia Statelor Unite, atât pentru primul cât şi pentru al doilea trimestru, întrucât zona euro continuă să beneficieze de redeschiderea economiei sale după pandemie.

Cu toate acestea, un număr tot mai mare de economişti se aşteaptă ca zona euro să intre într-o recesiune anul viitor, Nomura, de exemplu, prognozând o contracţie anuală de 1,2%, iar Berenberg indicând o încetinire de 1%.

Chiar şi Comisia Europeană, braţul executiv al UE, a admis că ar putea avea loc o recesiune, şi încă din acest an, dacă Rusia va întrerupe complet aprovizionarea cu gaze a regiunii.

Oficialii din Europa au devenit din ce în ce mai preocupaţi de posibilitatea întreruperii livrărilor de gaze, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, afirmând că Rusia ”şantajează” regiunea.

Rusia a negat în repetate rânduri că se foloseşte aprovizionarea cu combustibili fosili ca de o armă. Cu toate acestea, Gazprom, gigantul energetic majoritar de stat al Rusiei, a redus livrările de gaze către Europa prin conducta Nord Stream 1 la 20% din capacitatea maximă, în această săptămână.

În ansamblu, 12 ţări UE suferă deja de întreruperi parţiale ale aprovizionării cu gaze din Rusia, iar pentru alte câteva livrările au fost oprite complet.

Comisarul european pentru Economie, Paolo Gentiloni, a declarat că cele mai recente cifre de creştere sunt ”veşti bune”.

”Incertitudinea rămâne ridicată pentru trimestrele următoare: trebuie să menţinem unitatea şi să fim pregătiţi să răspundem unei situaţii în evoluţie, după cum este necesar”, a spus el.

Citirile PIB vin într-un moment de inflaţie record în zona euro. Banca Centrală Europeană a majorat ratele dobânzilor pentru prima dată în ultimii 11 ani, la începutul acestei luni, mai agresiv decât erau aşteptările, într-un efort de a reduce preţurile de consum.

Cu toate acestea, accelerarea inflaţiei din regiune este determinată de criza energetică, ceea ce înseamnă că reducerile suplimentare ale livrărilor de gaze ruseşti ar putea creşte şi mai mult preţurile.

Eurostat a publicat vineri şi cifre revizuite ale inflaţiei, punând inflaţia anuală la 8,9% în iulie, peste cea de 8,6% în iunie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: