Comisia Europeană cere României să transpună Directiva privind energia din surse regenerabile

eoliene, energie regenerabila Sursa foto: Pexels

Comisia Europeană a decis joi să trimită avize motivate Croaţiei, Ciprului, Germaniei, Greciei, Ungariei, Irlandei, Luxemburgului, Poloniei, Portugaliei şi României pentru că nu au transpus integral normele UE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile prevăzute în Directiva (UE) 2018/2001, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, transmite Agerpres.

Această directivă oferă cadrul juridic pentru dezvoltarea energiei din surse regenerabile în sectorul energiei electrice, al încălzirii şi răcirii şi al transporturilor din UE.

Directiva stabileşte instituirea unui obiectiv obligatoriu la nivelul UE pentru 2030 privind atingerea unei ponderi de cel puţin 32% a energiei din surse regenerabile şi include măsuri de asigurare a faptului că sprijinul pentru energia din surse regenerabile este rentabil, precum şi de simplificare a procedurilor administrative pentru proiectele privind energia din surse regenerabile.

De asemenea, aceasta facilitează participarea cetăţenilor la tranziţia energetică şi stabileşte obiective specifice de creştere a ponderii energiei din surse regenerabile în sectorul încălzirii şi răcirii şi în sectorul transporturilor până în 2030. În plus, aceasta consolidează criteriile pentru asigurarea durabilităţii bioenergiei. Termenul-limită pentru transpunerea directivei respective în dreptul intern a fost 30 iunie 2021.

În iulie 2021, Comisia a trimis o scrisoare de punere în întârziere tuturor statelor membre respective. Până în prezent, Croaţia, Germania, Ungaria, Polonia, Portugalia şi România nu au reuşit să furnizeze Comisiei informaţii clare şi precise cu privire la dispoziţiile naţionale care transpun fiecare dispoziţie a directivei, iar Ciprul, Grecia, Irlanda şi Luxemburgul au notificat doar parţial măsurile naţionale de transpunere a directivei.

Statele respective au acum la dispoziţie două luni pentru a se conforma obligaţiei de transpunere şi pentru a notifica Comisia. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la aceste cazuri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: