Comisia Europeană a aprobat mai multe scheme românești în valoare totală de peste 1,5 miliarde euro pentru a sprijini întreprinderile mici și mijlocii și cele care activează în sectorul construcțiilor, precum și sprijinirea companiilor din anumite sectoare din zonele mici urbane şi rurale care au fost afectate de pandemia de coronavirus.
Astfel, Comisia Europeană a aprobat o schemă românească de 606 milioane de euro, pentru a sprijini companiile din anumite sectoare din zonele mici urbane şi rurale, în contextul pandemiei de coronavirus.
Măsura va fi deschisă companiilor active de toate mărimile, printre altele, în sectoarele agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi industriei alimentare. În cadrul schemei, sprijinul public va lua forma subvenţiilor directe şi garanţii la împrumuturi. Beneficiarii eligibili vor avea dreptul de a primi garanţii care acoperă până la 90% din valoarea creditului pentru realizarea investiţiilor şi activităţile lor curente, şi subvenţii directe care acoperă, printre altele, valoarea integrală a riscului şi comisioanele de administrare şi dobânzile aplicabile. Măsura vizează atenuarea deficitului de lichidităţi cu care se confruntă beneficiarii şi soluţionarea unei părţi din pierderile suferite din cauza pandemiei de coronavirus şi a măsurilor restrictive pe care autorităţile române au trebuit să le implementeze pentru a limita răspândirea virusului.
În privinţa sumelor limitate de ajutor sub formă de granturi directe, ajutorul nu va depăşi 290.000 de euro per companie activă în producţia primară de produse agricole, 345.000 de euro per companie activă în pescuit şi acvacultură, şi 2,3 milioane de euro per companie activă în alte sectoare. În cadrul ambelor măsuri, ajutorul va fi acordat până la 30 iunie 2022.
Schemă românească de 605 milioane de euro pentru sprijinirea IMM-urilor din sectorul construcţiilor afectate de pandemia de coronavirus
Comisia Europeană a aprobat o schemă românească de 605 milioane de euro, pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii (“IMM-uri”) active în sectorul construcţiilor afectate de pandemia de coronavirus.
Măsura vizează abordarea nevoilor de finanţare ale proiectelor de îmbunătăţire a eficienţei energetice, stimularea investiţiilor în energie verde, şi urmărirea obiectivelor de mediu. În cadrul schemei, sprijinul public va lua forma unei garanţii care se acordă la împrumuturi pentru investiţii, cât şi la împrumuturi pentru capitalul de lucru, acoperind până la 90% din creditele acordate de instituţiile de credit, şi subvenţii directe. Valoarea nominală totală a garanţiilor va fi de aproximativ 505 milioane de euro, în timp ce bugetul total alocat pentru granturi directe va fi de aproximativ 100 milioane de euro. Granturile directe vor acoperi, printre altele, anumite comisioane aferente garanţiei de stat şi o parte din dobânda împrumuturilor.
357 milioane euro pentru sprijinirea IMM-urilor afectate de pandemia de coronavirus
Comisia Europeană a aprobat o schemă românească de 357 milioane de euro, pentru sprijinirea IMM-urilor afectate de pandemia de coronavirus. Măsura are ca scop abordarea nevoilor de lichiditate ale beneficiarilor eligibili prin stimularea investiţiilor în zonele urbane, pentru atingerea unor obiective precum digitalizarea activităţii, alinierea sau îmbunătăţirea standardelor de mediu sau creşterea capacităţii de producţie.
În cadrul schemei, sprijinul public va lua forma unei garanţii care se acordă la împrumuturi pentru investiţii, cât şi la împrumuturi pentru capitalul de lucru, acoperind până la 90% din creditele acordate de instituţiile de credit, şi subvenţii directe. Valoarea nominală totală a garanţiilor va fi de aproximativ 303 milioane de euro, în timp ce bugetul total alocat pentru granturi directe va fi de aproximativ 54 milioane de euro. Granturile directe vor acoperi anumite comisioane aferente garanţiei de stat, o parte din dobânda împrumuturilor şi o cotă de maximum 10% din împrumut.