Se pot deschide 100 de kilometri de autostradă și drum expres în 2023? CNAIR a pierdut 40 km, deși Grindeanu îi promitea deschiși până la sfârșitul anului / De ce au întârziat șantierele UMB pe Autostrada Transilvania și Drum Expres Brăila – Galați

transporturi, Autostrada Sibiu-Pitesti, semnare contract, Sorin Grindeanu, Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Cel puțin 100 de kilometri de autostradă și drum expres vor fi deschiși până la sfârșitul anului, a promis miercuri, la Parlament, ministrul Sorin Grindeanu. Dacă nu apar probleme neprevăzute și se rezolvă descărcările de pe loturile Nurol (Autostrada Transilvania) și Colonești (lotul 3 Drum Expres Craiova – Pitești), atunci CNAIR are șanse să fie foarte aproape de borna simbolică 100 de kilometri de drum de mare viteză, bornă pe care nu a mai atins-o de peste 10 ani.

Cu toate acestea, la sfârșitul anului 2022/început de 2023, Transporturile mizau și pe alte două loturi cu o lungime totală de 40 de kilometri.

„Drumul Expres Brăila – Galați la nivel de promisiune respectiv lotul Nădășelu – Zimbor 30 km ca posibilitate, pe ambele șantiere lucrând constructorul român UMB care a reușit să termine lucrări grele înainte de termen”.

10 kilometri pe Drumul Expres Brăila – Galați (65% execuție)

Sorin Grindeanu, 27 ianuarie 2023: „Număram împreună cu Mihai (n.r. Tudose)… Cred că e a cincea dată de când am preluat mandatul când vin la Brăila – Galați, pentru că așa cum știți, Brăila – Galați reprezintă cea mai mare aglomerare urbană după București din România și de aceea era nevoie ca atenția ministerului pe care îl conduc către această zonă să fie una specială și este. Putem vorbi de proiecte care, unele dintre ele se află în faza de finalizare altele se vor finaliza la sfârșitul acestui an dacă este să vorbim despre Drumul Expres Galați-Brăila, de asemenea tot ce înseamnă Drum Expres spre Focșani sau spre Buzău”.

Cu o mobilizare excepțională a UMB, dar cu cinci luni înainte de intrarea în iarnă, șansele finalizării viaductului mamut de 1,8 km sunt extrem de mici, proiectul complet fiind la aproximativ 65%.

„Pentru acest tip de lucrare, antreprenorul are 10 instalații de forat mobilizate numai în acest loc, 186 muncitori în total, pe întregul șantier și încă 57 utilaje, iar liniile de producție a grinzilor vor fi mutate de la Adjud în acest șantier. Stadiul fizic al Drumului Expres Brăila-Galați a ajuns la 65%, iar dacă vremea va fi favorabilă și antreprenorul va menține ritmul de lucru, se poate lua în considerare darea în trafic a acestui obiectiv mai devreme de termenul contractual de finalizare din 𝗮𝗽𝗿𝗶𝗹𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟰”, a transmis secretarul de stat Ionel Scrioșteanu pe șantier în 13 iunie 2023.

Ministerul Transporturilor a emis de-abia în decembrie 2022 Autorizația de Construire pentru viaductul de la kilometrul 10, iar avizul are o durată de 24 de luni, viaductul compus fiind o structură complexă din 4 segmente: viaduct de acces pe mal drept Siret (lungime 896+ metri), pod HOBANAT peste Siret (aproape 308 m cu deschideri 71+165+71), viaduct de acces pe malul stâng (puțin sub 448 metri) și pasaj peste calea ferată/complex feroviar (139+ m).

30 kilometri pe Autostrada Transilvania (aproape 60 %)

Lotul Nădășelu – Zimbor, „din fruntaș… codaș”, spunea Asociația Pro Infrastructură (API) despre Lotul UMB de pe A3, cel mai avansat șantier din PNRR, dar care se va deschide mult mai târziu decât se anticipa/spera. De exemplu, în mai 2022, lotul era la 32%, iar pe culoarele din Ministerul Transporturilor chiar se vorbea despre o finalizare înainte de termen, deși problemele nu putea fi băgate sub preș. API vorbea chiar despre „un munte de probleme” și cerea CNAIR eficiență și celeritate.

„Din păcate, poezia se oprește aici, entuziasmul fiind tăiat de lista de blocaje majore. Avem două schimbări de soluții tehnice la Nădășelu (viaduct în aval prin cimitir) și zona Topa Mică (tunel cut&cover) pe care CNAIR trebuie să le aprobe. În nodul Zimbor, situl arheologic Sutor încă nu este descărcat. Fără acest pas vom deschide… un nou muzeu de autostradă! Apropo, tronsonul Zimbor-Poarta Sălajului va fi… tot muzeu dacă nu se găsește o soluție birocratică pentru executarea unei conexiuni la Poarta Sălajului ori Românași. Mai avem. Alunecări mai puțin grave cu duiumul, le-am pierdut șirul. Păduri care trebuie tăiate unde vom afla cum va sta terenul când se va intra cu excavatoarele sub ele. Și, pur și simplu, volumul enorm de muncă”, afirma API.

Ce loturi se pot deschide, totuși, la sfârșitul anului: 

1. Autostrada Transilvania, Lotul Nurol 14 km.

2. Autostrada Bucureștiului, Lotul 2 Alsim Alarko 16 km.

3. Autostrada Bucureștiului, Lotul 1 Alsim Alarko (cel mai probabil parțial)

4. Autostrada Bucureștiului Lotul UMB (Nord) (parțial 11 – 13 km.) înainte de termen

5. Autostrada Transilvania Lotul Strabag (16 km) anticipat

6. Drumul Expres Craiova – Pitești 32 km lot UMB

7. Podul Brăila 6 km (varianta scurtă Măcin).

Acestea sunt variantele care duc la 98 km de Autostradă și Drum Expres pentru 2023. Dacă Strabag reușește să avanseze foarte bine pe Drumul Expres Oradea – Borș II (11 km), atunci s-ar putea depăși borna de 100 de km de șosele rapide. 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Grindeanu,
    De ce nu adunis drumurile cmunale?
    E chiar rusinos ca nu puteti lega A2 cu A3.
    E chiar rusinos ca nu porniti Autostrada de la Comarnic la Brasiv.
    Bașca Campina-Sacele.
    Si mai câte cu conducerea de doi lei de la CNAIR.
    Si spunei colegului tau de la Dezvoltare sa asfalteze toate drumurile judetee din Caraș si Hunedoara!😫

    • Voi, cei de la economedia, chiar vă credeți importanți. Nu faceți altceva decât să numărați km de autostradă dați în funcțiune și sunteți convinși că fără voi lucrurile nu avansează. A existat un ministru pe vremuri care spunea, in nemarginita-i înțelepciune (?) că țărișoara asta nu are nevoie de autostrăzi. Atunci era mai bine? Nu v-am vazut atunci să scrieți o silabă. Acum credeți (?) că împingeți cumva lucrurile sa avanseze. Fiți fara grija că avansează și fără contabilitatea voastră grețoasă. Apucati-va de altceva. E nevoie de strungari, lăcătuși, agricultori. Faceți ceva util.

      • Lozinci de partid!
        Daca se consemneaza ca Romania a asfaltat 14 km de autostrada pe an ce înseamna?
        Ca aveti voi marete realizari si nu stim noi “”contabilii”?
        Iar legat de ritmul de melc in care se fac autostrazile voastre marete spune de ce stai 2 ore intre A2 si A3?
        Sau 3 ore la Comarnic?
        Bravati cu matetele realizări!😵

  2. Am putea spune “la dracu cu siturile arheologice” care practic nu aduc nimic nou și folositor din punct de vedere economic și structural. De atâta grija pentru trecut ne ratam prezentul și viitorul. Tot felul de obiective economice extrem de importante au întârzieri enorme pentru ca s-a ivit neșansa de a da peste trei cioburi și doua oase! Cu ce ajuta concret dezvoltarea României faptul ca se mai dovedește ca în x loc acum câteva sute sau mii de ani au locuit ceva umanoizi care au îngropat morți și au făcut vase de lut?! Nici măcar la dezvoltarea turismului nu contribuie!!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.