Sursa foto: pixabay.com
Din 2017, organizația caritabilă GiveDirectly, cu sediul în SUA, a oferit la mii de săteni din Kenya ceea ce se numește “venit universal de bază” – un ajutor în numerar de aproximativ 50 de dolari, livrat în fiecare lună, cu angajamentul de a continua plățile timp de 12 ani. Este un experiment fără precedent, și masiv, scrie NPR.
Acesta este un test crucial pentru ceea ce mulți consideră a fi una dintre cele mai avansate idei de reducere a sărăciei la nivel mondial. Săptămâna aceasta, o echipă de cercetători independenți care a studiat impactul a publicat primele rezultate.
Constatările lor acoperă primii doi ani de efort și compară rezultatele pentru aproximativ 5 000 de persoane care au primit plăți lunare cu cele ale altor aproape 12 000 de persoane dintr-un grup de control care nu au primit niciun ban. Dar, la fel de semnificativ, cercetătorii au comparat, de asemenea, beneficiarii cu persoane din alte două categorii: aproape 9.000 de persoane care au primit venitul lunar timp de doar doi ani, fără promisiunea unui alt deceniu de plăți după aceea; și alte aproximativ 9.000 de persoane care au primit același venit de doi ani, dar sub formă de plată unică.
Recomandări Video
Articolul continuă mai jos
NPR a acoperit acest efort încă de la început – călătorind în Kenya la începutul lansării, într-un sat de lângă Lacul Victoria. În timpul unei întâlniri comunitare din acea zi, telefoanele oamenilor au început brusc să sune cu o alertă prin SMS, anunțându-i că subvenția lunară tocmai fusese trimisă în conturile lor bancare mobile. Mulțimea a izbucnit în urale. Unele dintre femeile mai tinere au început să cânte. Bucuria a fost o reflectare a cât de mult se chinuiau oamenii din comunitate: Cu un an înainte de începerea acestui experiment, 85% dintre beneficiari au declarat că au suferit de foame.
Deci, cât de mult a contat acest experiment până acum? Iată cinci concluzii din primul lot de rezultate:
1. Acordarea de ajutoare în numerar într-o sumă forfetară are câteva avantaje majore față de parcelarea acestora.
Când a venit vorba de măsuri de bunăstare, cum ar fi consumul de proteine sau cheltuirea banilor pentru școlarizare, toate grupurile care au primit bani au fost mai bune decât persoanele din grupul de control care nu au primit niciun ban. Acest lucru se potrivește cu studiile anterioare privind ajutorul în numerar fără condiții, care au constatat că, în general, persoanele sărace folosesc banii în mod productiv, în loc să îi irosească pe alcool, țigări sau alte vicii.
Dar marea noutate a venit la o altă măsură: probabilitatea ca oamenii să înceapă o afacere. La acest capitol, cei care au primit banii într-o sumă forfetară au depășit cu mult pe cei cărora li s-a promis aceeași sumă pentru doar doi ani, dar care au primit-o în rate lunare. De exemplu, beneficiarii sumei forfetare au avut cu 19% mai multe întreprinderi – întreprinderi precum magazine mici în piețele locale, taxiuri pe motociclete și întreprinderi de construcții la scară mică. Iar veniturile nete obținute de beneficiarii sumei forfetare din afacerile lor au fost cu 80% mai mari.
Un membru al echipei de cercetare, economistul Tavneet Suri de la MIT, spune că aceste rezultate se adaugă la dovezile conform cărora mulți oameni săraci sunt prinși în sărăcie din cauza lipsei de capital pentru exact acele tipuri de investiții transformatoare de care ar avea nevoie pentru a obține venituri mai mari.
“S-ar putea să am această oportunitate extraordinară de a investi, care îmi va aduce profituri mari”, spune Suri. “Dar nu am cum să mă împrumut. Nu am titlul de proprietate asupra terenului meu, așa că nu pot să îmi folosesc terenul ca garanție. Sau pur și simplu nu am modalități grozave de a economisi bani – pentru că a-i pune sub saltea nu este o modalitate grozavă de a economisi.” Pe scurt, fără o intervenție precum subvențiile forfetare, spune ea, o persoană care se luptă cu sărăcia ar putea gândi: “Nu pot face această investiție care m-ar ajuta să ies din sărăcie”.
2. Sumele forfetare sunt atât de utile încât chiar și cei care nu le-au primit s-au unit pentru a crea propria versiune.
Șefa departamentului de cercetare de la GiveDirectly, Miriam Laker-Oketta, notează că nu a fost atât de surprinzător faptul că echipa de studiu, care a lucrat independent de organizația sa, a constatat că beneficiarii sumelor forfetare au fost mai predispuși să facă investiții în comparație cu cei care au primit plata în rate lunare. Studii anterioare ale unor programe de ajutor în numerar la scară mai mică – inclusiv un experiment anterior organizat chiar de GiveDirectly – au indicat rezultate similare.
Dar acest nou experiment testează, pentru prima dată, atât sumele forfetare, cât și ratele lunare pe doi ani, în comparație cu promisiunea mult mai mare de a primi un venit pe 12 ani, tot în rate lunare.
Este remarcabil faptul că, și în acest caz, beneficiarii sumelor forfetare au obținut cele mai bune rezultate – deschizând mai multe afaceri și câștigând mai mulți bani de pe urma acestora, chiar și în comparație cu cei care știau că vor primi plăți lunare timp de 12 ani.
Andrew Zeitlen, un economist de la Universitatea Georgetown care studiază ajutoarele în numerar, spune că este o concluzie impresionantă a unui “studiu bine realizat”. La urma urmei, spune Zeitlin, care nu a fost implicat în cercetare, “valoarea pe termen lung a acelui venit universal de bază depășește substanțial valoarea transferurilor în sumă fixă. Este o diferență de ordin de mărime”. Așadar, faptul că sumele forfetare au avut un impact mai mare chiar și decât această plată finală mult mai mare indică avantajul de a da bani odată, în loc de a da bani fragmentați.
La fel de importantă, spune Suri, este o a doua întorsătură: Cei cărora li s-a promis 12 ani de plăți lunare au depășit totuși persoanele care puteau conta doar pe doi ani de plăți. Și – iată care este cheia – modul în care cei din grupul celor care au beneficiat de 12 ani a fost capabil să investească mai mult în întreprinderile lor a fost prin transformarea efectivă a plăților lunare într-o sumă forfetară.
Au făcut acest lucru prin utilizarea unui instrument de finanțare creativ cunoscut sub numele de “club de economii rotative”. În fiecare lună, membrii clubului își pun în comun banii și apoi primesc, pe rând, întreaga plată din acest fond.
Cluburile de economii rotative sunt extrem de populare în rândul kenyenilor care nu au acces la serviciile bancare tradiționale. Chiar și persoanele care au primit venitul lunar timp de doar doi ani au reușit să pună cu aproximativ 8% mai mulți bani într-un club de economii rotativ decât cei care nu au primit niciun ajutor.
Însă persoanele din grupul care a primit un venit lunar timp de 12 ani au folosit cluburile într-un ritm uimitor – contribuind cu aproape 70% mai mulți bani decât cele din grupul de control.
Suri spune că o explicație ar putea fi faptul că oamenii cărora li s-a promis un venit lunar pe 12 ani știau că și vecinii lor vor primi acest venit, deoarece fiecărui adult din sat i s-a făcut aceeași promisiune. Această așteptare a anilor de venit care vor urma pentru toți cei implicați a oferit probabil oamenilor încrederea necesară pentru a investi într-un club de economii: La urma urmei, spune Suri, te bazezi pe faptul că ceilalți membri vor continua să contribuie la fondul de economii și după ce își vor primi propriul câștig.
3. A face ca prestația să fie “universală” – prin plata fiecărui adult din sat – pare să fi sporit foarte mult impactul.
Această natură largă, “universală” a ajutorului poate ajuta, de asemenea, să explice o altă constatare surprinzătoare, spune Suri: faptul că oamenii care au ales să investească subvențiile în bani au făcut-o prin înființarea de afaceri.
“Am crezut că vom vedea tone de investiții în agricultură” – practic îmbunătățiri ale micilor parcele pe care mulți săteni cresc culturi de subzistență, spune ea. “Du-te și cumpără îngrășăminte. Mergeți să cumpărați o pompă pentru a aduce mai multă apă”.
Asta au sugerat studiile anterioare.
Dar intervențiile anterioare pe care le analizaseră acele studii nu erau “universale”, în sensul că, în schimb, ajutorul era acordat doar unui subset de persoane dintr-o comunitate. În schimb, acest experiment – prin acordarea ajutorului fiecărui adult dintr-un anumit sat – “ne permite să învățăm despre interdependența dintre oameni”, spune Zeitlin. În special, spune el, acesta arată cum ajutorul ar putea stimula întreprinderile nu doar cu capital, ci și prin crearea unui bazin mare de noi clienți potențiali.
Suri spune că dovezile anecdotice sugerează că exact acest lucru s-a întâmplat. “Toată lumea primește ajutorul și toată lumea știe asta”, spune ea.
4. Subvențiile nu au părut să alimenteze inflația
În ciuda afluxului brusc de bani în aceste comunități sărace, Suri spune că, până în prezent, datele sugerează că inflația de acolo nu a crescut.
Un posibil motiv, spune ea, este că, deși oamenii au cumpărat mai multe lucruri, aceste cheltuieli suplimentare au fost distribuite pe o gamă largă de produse, în funcție de bogăția relativă a persoanei care primea ajutorul.
“Astfel, nu se duce totul într-un singur produs”, spune Suri. “Și acesta este avantajul de a o distribui în mod universal”.
5. Marea întrebare rămasă este dacă beneficiile plăților forfetare durează cu adevărat.
Suri spune că rezultatele de până acum au deja implicații potențiale pentru politici. De exemplu, în prezent, “o mulțime de transferuri de numerar pe care Banca Mondială le derulează în țările sărace tind să fie de genul lunar-pentru-doi ani”. Iar aceste noi date adaugă dovezi substanțiale la opinia că, de fapt, “pe termen scurt [ajutorul parcelat] nu este probabil o politică atât de inteligentă. Pentru că ai putea să iei banii și să îi dai într-o sumă forfetară și să obții efecte mult mai mari”.
Ceea ce rămâne de văzut, spune ea, este dacă beneficiile relative ale plăților forfetare durează. Sunt durabile afacerile pe care oamenii le înființează? Generează ele suficiente venituri pentru a-i scoate pe oameni din sărăcie?
“Suma forfetară și cea pe termen lung [plățile lunare] sunt similare la doi ani”, spune Suri. “Dar întrebarea este dacă [impactul] sumei forfetare se estompează după cinci ani? Anul șase? Dispare pur și simplu? Sau a fost suficient pentru a menține [impactul] pentru totdeauna?”.
Pentru că, dacă da, adaugă ea, “atunci suntem bine. Nu trebuie să cheltuiesc banii pe 12 ani. Trebuie doar să cheltuiesc banii pe și să-i structurez corect”.
Pentru a găsi răspunsurile, Suri spune că s-a angajat să continue acest studiu atât timp cât va fi nevoie.
“Pentru tot restul vieții mele”, spune ea, râzând. “Știți, majoritatea oamenilor vor să scrie un testament pentru bunurile lor – de exemplu, cui vor lăsa banii lor? Eu mă întreb: “Cui voi lăsa proiectul venitului universal de bază?” Este poate cel mai valoros lucru pe care îl am ca cercetător.”