Burger King suspendă activitatea în Rusia, însă vor rămâne deschise în țară 800 de locații în sistem de franciză

Burger King Sursă foto: Unsplash

Burger King a anunțat joi că a suspendat operațiunile în Rusia și oprește investițiile și extinderea în regiune, transmite CNN.

Totuși, asta nu înseamnă neapărat că restaurantele Burger King vor fi închise în Rusia. Cele aproximativ 800 de locații ale lanțului din Rusia sunt „în totalitate francizate și gestionate de un master francizat local”, a spus compania. Asta înseamnă că firma nu poate închide acele restaurante, așa cum au făcut alte branduri, ca McDonald’s.

Burger King a spus că se angajează să „redirecționeze orice profit din operațiunile în franciză către ajutorul umanitar pentru refugiații ucraineni”.

„BK Rusia este o afacere independentă deținută și operată de francizații noștri din țară”, transmite compania.

Săptămâna aceasta, McDonald’s, care operează cele mai multe dintre cele aproximativ 850 de locații ale sale din Rusia, a declarat că le va închide temporar. Starbucks a spus că partenerul său din țară „a fost de acord să întrerupă imediat operațiunile magazinului”, adăugând că și-a oprit livrările de produse în Rusia.
Yum Brands, care deține KFC, Pizza Hut, Taco Bell și Habit Grill, a mai spus că lucrează cu operatorii săi pentru a închide restaurantele acolo.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: