Bundesbank avertizează că embargoul rusesc asupra gazelor ar reduce PIB-ul Germaniei cu 5% în acest an

germania, steag germania Sursa foto: Pexels / Ingo Joseph

O interdicție imediată a UE asupra importurilor de gaze rusești ar reduce produsul intern brut al Germaniei cu 5% în acest an, a avertizat banca Deutsche Bundesbank, scrie Financial Times. Bundesbank a declarat că un embargo ar declanșa o creștere a prețurilor la energie și una dintre cele mai profunde recesiuni din ultimele decenii. Estimarea băncii centrale privind pierderile de producție se ridică la 165 de miliarde de euro în 2022, mult mai sumbră decât cea a economiștilor.

Guvernul Ucrainei, factorii de decizie politică europeni și academicienii au susținut că vânzările de gaze, petrol și cărbune către vest au stabilizat economia rusă și au ajutat la finanțarea mașinii de război a președintelui Vladimir Putin. UE va interzice importurile de cărbune din Rusia din august, dar livrările de gaze urmează să continue.

Luna trecută, un grup de nouă economiști universitari au numit consecințele unui embargo energetic complet drept „gestionabile”, spunând că ar afecta PIB-ul Germaniei cu doar 0,3 până la 3%.

Cu toate acestea, specialiștii din industrie au avertizat că impactul va fi mai sever. Martin Brudermüller, directorul executiv al BASF, cea mai mare companie chimică din lume, a declarat că o oprire bruscă a livrărilor de gaze rusești ar putea distruge „întreaga economie” a Germaniei și ar putea declanșa cea mai gravă criză economică din 1945.

De asemenea, politicienii au respins afirmațiile că lovitura economică ar fi minoră, cancelarul german Olaf Scholz etichetând estimările drept „greșite” și „iresponsabile”. Ministrul Economiei, Robert Habeck, a declarat că Germania va renunța la gazul rusesc până în 2024.

La reuniunile FMI și ale Băncii Mondiale de la Washington de joi, secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a cerut UE să fie „atentă” în ceea ce privește interzicerea importurilor de energie din Rusia, avertizând asupra prejudiciului pe care o astfel de mișcare ar putea aduce economiei globale.

Înainte de războiul din Ucraina, Rusia reprezenta 55% din toate importurile de gaze germane, potrivit cifrelor guvernului german. Mai mult de o treime din acest gaz este consumat de sectorul de producție. În industria chimică, gazul este necesar nu doar pentru a genera electricitate și căldură, ci și pentru a produce substanțe chimice derivate din hidrocarburi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Germania, austria si ungaria ar trebui sa plateasca singure reconstructia ucrainei pentru ei sunt cei mai mari sustinatori ai regimului putler.
    Si da, ei sustin regimul prin banii cu care platesc gazele si petrolul!
    Germania a distrus a 3a oara europa in 100 de ani, un popor de tradatori.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.