Bulgaria: Rafinăria Lukoil din Burgas va plăti taxe de peste 250 de milioane de euro pentru a putea să importe în continuare petrol rusesc

Foto: Lukoil, Facebook

Rafinăria “Lukoil – Neftohim” din orașul bulgar Burgas i-a promis premierului bulgar Nikolai Denkov că va plăti peste 500 de milioane de leva (250 de milioane de euro) în taxe, iar în schimb statul va păstra derogarea (excepția) de la interdicția europeană privind importul de țiței rusesc, scrie Novinite.

Acest lucru a fost anunțat presei de copreședintele grupului parlamentar al partidului de opoziție DPS, Delyan Peevski, după o reuniune a deputaților și membrilor cabinetului pe această temă.

Anularea derogării a fost solicitată săptămâna trecută de partidul GERB, care face parte din coaliția guvernamentală, iar DPS a susținut această idee.

Deputatul a adăugat că, dacă banii nu vor fi plătiți în termen de o săptămână, GERB și DPS vor înainta parlamentului o propunere de anulare a derogării pentru importul de petrol rusesc. “Să ne audă Lukoil în mod clar în această privință, să nu creadă că nu-și vor plăti taxele în Bulgaria”, a spus Peevski.

Președintele comisiei pentru energie, Delyan Dobrev (GERB), a adăugat că parlamentul va cere ca puterea executivă să colecteze încă 1 miliard de leva de la Lukoil, cu care să compenseze consumatorii de combustibil. El a reamintit că, potrivit legii adoptate în ianuarie, 70% din diferența dintre prețul petrolului rusesc de tip Urals și cel de tip Brent trebuie să intre în fondul de securitate energetică și să fie returnat consumatorilor sub formă de compensații.

Dobrev a spus că la începutul lunii august s-a făcut un calcul al sumei cu care Lukoil nu a contribuit, deoarece legea nu a fost pusă în aplicare de două cabinete succesive, și a reieșit că suma a fost de 622 de milioane de leva. Împărțit la consumul de combustibil din țară face 0,73 cenți, pe care oamenii ar fi trebuit să îi primească pentru fiecare litru de benzină sau motorină din ianuarie, a calculat Dobrev, citat de BTA.

Peevski a anunțat că GERB și DPS vor introduce un amendament legal pentru a plasa bazele de depozitare a combustibilului Lukoil sub administrarea Agenției de stat “Rezervele de stat și stocurile pe timp de război”. “Vrem să eliberăm Bulgaria de monopolul asupra bazelor de depozitare ale Lukoil”, a comentat Peevski.

În aprilie, Comisia pentru protecția concurenței a amendat compania petrolieră cu 195 de milioane de leva pentru abuz de poziție dominantă, deoarece nu a permis accesul altor companii la depozitele de carburanți.

Până de curând, “Lukoil Neftohim” nu a plătit taxe în Bulgaria, raportând pierderi, iar de la începutul anului 2021, a început să lucreze “la cererea clienților”, ceea ce a făcut-o profitabilă. La începutul verii trecute, s-a aflat că societatea a plătit impozit pe profit pentru prima dată în ultimii 15 ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: