Bulgaria negociază cu Turcia un acord pe termen lung privind aprovizionarea cu gaze

gaze, aragaz, foc Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Ministrul interimar al Energiei din Bulgaria negociază vineri la Istanbul încheierea unui acord privind accesul pe termen lung la terminalele de gaze naturale lichefiate (GNL) din ţara vecină Turcia şi tranzitul gazelor către frontiera bulgară, transmite Reuters.

Iau parte la discuţii şi şefii companiei de stat Bulgargaz şi ai operatorului de transport a gazelor Bulgartransgaz, în condiţiile în care Bulgaria caută noi surse pentru aprovizionarea cu gaze.

Rusia, care acoperea peste 95% din necesarul de gaze al Bulgariei, a tăiat în aprilie livrările către Sofia deoarece nu au fost efectuate plăţile în ruble.

Un purtător de cuvânt de la Ministerul Energiei din Bulgaria a anunţat că ministrul interimar Rossen Hristov şi directorii generali ai Bulgargaz şi Bulgartransgaz au plecat joi seara la Istanbul.

Înainte de plecare, Hristov le-a spus jurnaliştilor că discuţiile între Bulgargaz şi firma turcă Botas avansează rapid şi speră că va fi încheiat un acord anul acesta.

“Negociem pentru a rezerva capacitate de un miliard de metri cubi (bcm) de gaze pe an la terminalele GNL din Turcia şi pentru tranzitul gazelor prin reţeaua Botas către frontiera noastră. Acest acord este extrem de important, deoarece avem suficiente oferte pentru nave de transport GNL. Ceea ce nu avem este un loc în care să le descărcăm. Suntem ferm decişi să nu mai fim dependenţi de Rusia”, a declarat Hristov.

Bulgaria vrea să rezerve până în 2026 capacitate la terminalele GNL din Turcia pentru a importa un miliard metri cubi de gaze naturale lichefiate pe an. Capacitatea pentru 2023 va fi mai redusă, deoarece deja Bulgargaz a făcut rezervare la un terminal din Grecia.

Un acord de rezervare a capacităţii şi de tranzit va permite Bulgargaz să încheie propriile contracte de import de gaze cu producătorii GNL din SUA sau Europa, iar compania nu va mai depinde de gazele ruseşti, a explicat Hristov.

În încercarea de a obţine preţuri mai bune, Bulgargaz s-ar putea alătura negocierilor pe care le poartă deja Botas cu producătorii GNL din SUA şi Europa, a adăugat oficialul bulgar.

În prezent, Bulgaria importă un miliard metri cubi de gaze naturale pe an din Azerbaidjan iar restul necesarului, de aproximativ trei un miliarde metri cubi de gaze naturale pe an, sunt acoperite prin importuri de gaze naturale lichefiate din ţara vecină Grecia.

Conform planurilor Ministerul Energiei, Bulgaria va acoperi o treime din necesarul de gaze prin importuri de gaze naturale lichefiate prin Turcia, o treime prin terminalul GNL de lângă oraşul elen Alexandroupolis, care ar urma să devină operaţional în 2024 şi o treime din livrările din Azerbaidjan.  

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: