BERD va acorda României asistență tehnică pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene în perioada de programare 2021 – 2027

bani, euro, finantare Sursa foto: mfe.gov.ro

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță că Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) va acorda României asistenţă tehnică pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene în perioada de programare 2021 – 2027, potrivit unui comunicat de presă.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, un Memorandum privind semnarea Acordului între Guvernul României şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind asistenţa pentru implementarea proiectelor finanţate prin intermediul fondurilor Uniunii Europene.

Obiectul Acordului este de a asigura sprijin României în realizarea obiectivelor privind dezvoltarea şi implementarea politicilor de reformă structurală, îmbunătăţirea nivelului de absorbţie şi a eficienţei fondurilor aferente Politicii de Coeziune, Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă şi compartimentului InvestEU, dar şi consolidarea capacităţii administraţiei publice.

„În perioada 2021-2027, România va beneficia de oportunităţi sporite de dezvoltare prin finanţările acordate atât în cadrul Politicii de Coeziune, cât şi prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. În acest context, este necesară continuarea sprijinului prin asistenţă tehnică acordată autorităţilor publice, precum şi autorităţilor fondurilor, pornind de la punerea în practică a reformelor structurale, până la creşterea ratei şi calităţii absorbţiei fondurilor europene. BERD este un partener strategic pentru România prin acordarea de sprijin în aceste domenii. Acordurile anterioare încheiate cu BERD au demonstrat că, în toată această perioadă, expertiza BERD a sprijinit dezvoltarea României. Prin semnarea noului Acord, vom asigura continuarea parteneriatului până la data încheierii perioadei de plăţi pentru fondurile UE aferente Perioadei de Programare 2021-2027″, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

MIPE a realizat, împreună cu ministerele de linie, autorităţile de management şi cu autorităţile publice implicate în modernizarea administraţiei publice şi realizarea reformelor structurale, identificarea preliminară a nevoilor de asistenţă tehnică. Astfel, asistenţa acordată de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare va sprijini următoarele tipuri de intervenţii: strategii, legislaţie şi programe de investiţii sectoriale în domenii cheie de investiţii; sprijin pentru pregătirea şi implementarea proiectelor şi schemelor de investiţii care urmează să primească finanţare în perioada de programare 2021-2027; întărirea capacităţii instituţiilor administraţiei publice şi instituţiilor sectoriale, sprijin pentru implementarea reformelor structurale, inclusiv în sectoarele de infrastructură.

De asemenea, au fost identificate 9 domenii orientative de cooperare: oraşe verzi (Planuri de Acţiune pentru Oraşe Verzi); sectorul apei; infrastructura naţională şi locală/regională; energie din surse regenerabile şi planuri de decarbonizare; termoficare; eficienţă energetică; întreprinderi mici şi mijlocii; instrumente financiare; Parteneriat Public-Privat (PPP).

Finanţarea serviciilor de sprijin pentru implementarea de proiecte va fi asigurată din asistenţa tehnică finanţată prin fondurile europene alocate României, iar în cazul PNRR, din alocări la bugetul de stat sau din venituri proprii ale beneficiarului, potenţial rambursabile din fonduri ale Uniunii Europene, în limita fondurilor aprobate în buget cu această destinaţie.

Durata Acordului este prevăzută până la data încheierii perioadei de plăţi pentru fondurile UE aferente Perioadei de Programare 2021-2027, adică 31 decembrie 2029.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: