Banca Centrală Europeană se uită la propriile sale prognoze economice și nu este influenţată de aşteptările pieţelor

BCE, banca centrală europeană Sursa foto: Dreamstime

Banca Centrală Europeană se uită la propriile sale prognoze economice, mai degrabă decât la ceea ce aşteaptă investitorii, atunci când decide politica monetară, a declarat marţi Pablo Hernandez de Cos, guvernatorul Băncii Spaniei şi membru în Consiliul guvernatorilor BCE, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Pablo Hernandez de Cos s-a declarat încrezător că inflaţia în zona euro se îndreaptă spre nivelul ţintă de 2% dar a adăugat că oficialii BCE vor continua să se orienteze după datele statistice. În timp ce traderii se aşteaptă ca instituţia de la Frankfurt să reducă dobânda de referinţă încă din luna aprilie, majoritatea oficialilor BCE par să favorizeze o reducere a costului creditului abia în luna iunie.

„Noi nu suntem aici să confirmăm aşteptările pieţelor. Noi urmăm propriile noastre evaluări”, a declarat Pablo Hernandez de Cos la un eveniment organizat marţi la Nicosia.

Prezent la acelaşi eveniment, omologul cipriot Constantinos Herodotou a exprimat un punct de vedere similar cu cel al lui Pablo Hernandez de Cos. „Nu poţi să ştii de pe acum, sau să anunţi de pe acum, când va începe reducerea dobânzilor. Trebuie mai întâi să vedem care sunt datele”, a spus guvernatorul Băncii Centrale a Ciprului.

Pentru a lupta cu o inflaţie ridicată, BCE a demarat un ciclu fără precedent de înăsprire a politicii monetare, astfel că în perioada cuprinsă între luna iulie 2022 şi luna septembrie 2023, gardienii euro au majorat costului creditului în zece reprize consecutive, până la nivelul istoric de 4%.

Ritmul de creştere a preţurilor de consum a încetinit semnificativ după ce la finele lui 2022 rata inflaţiei a atins un vârf de două cifre, dar cu toate acestea rămâne peste obiectivul ţintă al BCE de 2%. Conform datelor Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat luna trecută la 2,8%, în scădere de la 2,9% în decembrie.

Deşi inflaţia rămâne sub 3%, oficialii BCE aşteaptă să vadă datele referitoare la majorările salariale, care vor veni abia în primul trimestrul. În timp ce o prăbuşire a economiei zonei euro ar putea să le modifice modul de gândire, scenariul lor de bază rămâne în continuare cel al unei aterizări line.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: