Banca centrală a Rusiei a anunțat marți o serie de măsuri pentru a ajuta companiile din industria financiară, cum ar fi fondurile private de pensii și companii de management să facă față „situației de criză”, scrie Reuters.
Piețele financiare ale Rusiei au fost tulburate de sancțiunile economice severe din cauza invaziei Ucrainei de către Rusia. Banca centrală a dublat dobândă cheie până la 20% și a oferit lichidități suplimentare băncilor, iar guvernul a implementat unele măsuri de sprijin.
Banca centrală a declarat că noile sale măsuri includ adaptarea cerințelor de reglementare la noile condiții economice.
Banca centrală a restricționat tranzacțiile pe bursă toată săptămâna trecută. Marți, a anunțat că tranzacționarea acțiunilor la Bursa din Moscova va rămâne în mare parte suspendată și miercuri.