Banca Centrală a Rusiei a anunţat marţi că a vândut 2.390 miliarde de ruble (26 miliarde de dolari) la o licitaţie repo de o zi

Ruble pixabay.com

Banca Centrală a Rusiei a anunţat marţi că a vândut 2.390 miliarde de ruble (26 miliarde de dolari) la o licitaţie repo de o zi, în condiţiile în care încearcă să menţină o anumită stabilitate financiară, după ce a decis luni să majoreze dobânda de bază de la 9,50% la 20%, pentru a contracara riscurile deprecierii rublei şi inflaţia ridicată, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Nu a existat nicio limită la licitaţia “de reglaj fin” de marţi, care are ca obiectiv sprijinirea băncilor cu lichidităţi, după ce sancţiunile impuse Rusiei în urma invadării Ucrainei au vizat instituţiile financiare şi au dus la prăbuşirea rublei.

Administraţia preşedintelui Joe Biden a interzis luni persoanelor fizice şi companiilor americane să facă afaceri cu Banca Centrală a Rusiei, Fondul suveran de investiţii al Rusiei şi Ministerul rus de Finanţe.

Deciziile adoptate de Departamentul american al Trezoreriei vor conduce practic la “imobilizarea imediată” a activelor Băncii centrale a Rusiei deţinute în SUA sau de cetăţenii americani, se precizează într-un comunicat al Trezoreriei americane.

Restricţiile adoptate de SUA şi UE cu privire la activele Băncii Centrale a Rusiei vor imobiliza aproape jumătate din fondurile de război ale lui Putin, a estimat un purtător de cuvânt al Trezoreriei americane.

Oficialii americani estimează că Putin dispune de rezerve valutare în valoare de aproximativ 630 miliarde de dolari, iar măsurile anunţate luni sunt destinate să îi limiteze capacitatea de a vinde aceste rezerve pentru a reduce presiunile de finanţare apărute pe piaţa internă din Rusia.

Aceasta este ultima lovitură în cadrul sancţiunilor financiare adoptate de Occident împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei şi este destinată să lovească sistemul financiar rusesc şi aşa slăbit

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: