Autostrada Unirii (A8): CNAIR nu a anunțat constructorul Podului peste Prut de la Ungheni până la sfârșitul lunii mai, așa cum a promis secretarul de stat Scrioșteanu

Pod Prut Ungheni A 8 Sursa Andrei Spânu

CNAIR nu a desemnat constructorul podului peste Prut de la Ungheni, parte din Autostrada Unirii (A8), „până la sfârșitul lunii mai”, așa cum promitea, la Ungheni, în Republica Moldova, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.

Pe 17 mai, la Ungheni, în Republica Moldova, cu ocazia comisiei mixte România – Republica Moldova dedicată primului pod peste Prut construit la 4 benzi, secretarul de stat Scrioșteanu (răspunde de secrtorul rutier) dădea asigurări că, până la sfârșitul lunii mai, CNAIR va anunța câștigătorul contractului, iar în iunie, contractul va fi și semnat, calendar pe care Economedia l-a considerat optimist pentru că nu a luat în calcul posibilitatea unor contestații. Iată că, desemnarea câștigătorului încă nu s-a făcut, iar în SEAP, termenul pe care l-a stabilit CNAIR a rămas 7 iunie.

Secretarul de stat Ionel Scrioșteanu, despre Podul peste Prut de la Ungheni (17 mai 2024):

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

NOTĂ: Sublinierea aparține Economedia

La contractul pentru Podul Ungheni au fost depuse trei oferte depuse de la constructori din România, Republica Moldova și Ucraina:

– Asocierea Automagistral Pivden SRL – SC Perfect Consult Europe SRL
– NESS PROIECT EUROPE S.R.L – Ofertant unic
– Comsales Grup SRL
Proiectul urmărește realizarea unei legături rutiere între România (județul Iași) și Republica Moldova (raionul Ungheni). Varianta de traseu avizată este formată dintr-un drum de legătură care va asigura conexiunea cu viitoarea Autostradă (A8) Târgu Mureș – Iași – Ungheni (km 96+140) și care va traversa râul Prut pe două poduri paralele cu lungimea de minim 261,2 m. Cele două poduri vor avea tablier mixt oțel-beton și grindă continuă (un pod pentru fiecare sens de circulație). Durata pentru proiectarea și execuția lucrărilor este de 24 de luni din care: 6 luni perioada de proiectare și 18 luni perioada de execuție a lucrărilor. Valoarea estimată a contractului este de 156,26 milioane de lei (fără TVA) iar sursa de finanțare este asigurată prin Fonduri Europene Nerambursabile, CEF – Connecting Europe Facility”, anunța șeful CNAIR, Cristian Pistol. Proiectul podului peste Prut de la Ungheni face parte din ultima secțiune a Autostrăzii A 8, Târgu Neamț – Iași – Ungheni, mult întârziată în faza de studiu de fezabilitate și proiectare (Consitrans). Următorul pod peste Prut cu 4 benzi între România și Republica Moldova va fi cel nou de la Albița.

Podul va fi construit de Ministerul Transporturilor/CNAIR, iar în 2022, Comisia Europeană a aprobat o finanțare nerambursabilă de 16,5 milioane euro (82 milioane lei) prin Programul Mobilitate Militară  „CEF-T-2022-MILMOB – CEF 2 Transport – Adaptarea rețelei rutiere TEN – T la utilizarea duala civila-apărare”. Lungimea podului va fi de 260 de metri, drumul de legătură va avea 1 kilometru, iar proiectul include și amenajarea noului punct de frontieră. Principalele caracteristici prevăzute sunt:

– 261,20 m lungime pod nou peste Prut

– 2 benzi pe sens + trotuare

– 13 m lățime pod nou (Etapa I) + 11,25 m (Etapa II)

– 8 m lățime parte carosabilă

– 1 km lungime traseu

– 4 x 3,75 m parte carosabilă drum de legătură

– punct de control trecere frontieră, care va fi dotat cu parcări pentru autovehicule mari, autoturisme și spatii închise destinate verificării amănunțite a autoturismelor și tirurilor Va interconecta infrastructurile rutiere între ambele state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova).

Podul Ungheni reprezintă o necesitate atât pentru România, cât și pentru Moldova, al cărui scop constă în sprijinirea relațiilor economice, sociale, dar și frățești dintre cele două părți. Va ajuta la îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport, deservind traficului de tranzit internațional de mărfuri și persoane.”

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Genial titlu. Sa inteleaga si politicienii ca promisiunile care nu se respecta au niste consecinte

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.