Autostrada Sudului, București – Alexandria, va avea 47 de pasaje și 10 noduri rutiere. CNAIR a aprobat traseul final / DN 6, unul dintre „drumurile morții” din România

RFG DN 6 Sursa : România Fără Gropi

Compania de Drumuri a aprobat traseul final al Autostrăzii București – Alexandria (Autostrada Sudului), proiect care urmează să asigure un drum de mare viteză între cele două municipii, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu.

DN 6 București – Alexandria este una dintre cele mai aglomerate și periculoase șosele din România, are profil de drum cu o bandă/sens, numeroase accidente frontale, iar recent DRDP București a implementat pe 2-3 kilometri în județul Teleorman un proiect controversat cu acostament lărgit, asemănător profilului de pe DN 2 – E85.

Contractul pentru proiectarea drumului de mare viteză București – Alexandria a fost semnat în aprilie 2022 cu termen de realizare 14 luni (pentru Studiul de Fezabilitate).

Autostrada București – Alexandria va avea o lungime de 77 kilometri, 47 de pasaje și 10 noduri rutiere, a explicat Scrioșteanu.

„Autostrada București – Alexandria: noduri rutiere și traseu aprobat ! Traseul final al Autostrăzii București-Alexandria aprobat în Consiliul Tehnico-Economic al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere prevede:

77 km lungime traseu

47 pasaje și viaducte

10 noduri rutiere:

Nod 1 (km 1+750) – București, legătură A0 km 78+957 și Drumul Radial 10 – Măgurele Expres;

Nod 2 (km 9+392) – Mihăilești, legătură DJ412A;

Nod 3 (km 12+818) – Mihăilești, Iepureşti, legătură DMV Giurgiu;

Nod 4(km 15+710) – Stâlpu, legătură DN6(E72);

Nod 5 (km 25+950) – Letca Noua, legătură DN61;

Nod 6 (km 36+256) – Letca Veche, legătură DJ601D;

Nod 7 (km 44+239) – Tunari, legătură DJ503;

Nod 8 (km 59+626) – Vităneşti, legătură DN6(E70);

Nod 9 (km 69+759) – Alexandria, legătură DJ504;

Nod 10 (km 75+365) – Alexandria, legătură DN6F(E70) km 9+301. Spații de servicii

1) km 1+750 – Centru Întreținere și Coordonare CIC- S3

2) km 25+950 – CIC + S3

3) km 75+365 – CIC + S3”, a scris secretarul de stat.

Asocierea de proiectanți DP Consult – Explan va începe în scurt timp studiile geotehnice. De la Alexandria la Craiova, Ozaltin, un constructor din Turcia modernizează DN 6 pe aproximativ 50 de kilometri în județul Olt, iar de la Craiova (Filiași) la Lugoj CNAIR nu are niciun contract semnat pentru Studiu de Fezabilitate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. E neclar Scriosteanu,
    Ati semnat contractul de proiectare in aprilie 2022.
    Pentru 14 luni.
    Acum veniți cu:
    “CNAIR a aprobat traseul final ”
    Ce s-a întâmplat în cele 9 luni trecute daca nu a existat traseu final?
    Proiectul fantezie?
    SF?
    Sau născut mort si o luati de la capat?
    😪

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.